2015-02-17-Slide1Recent, parte a unui curs, am avut oportunitatea de a mă conecta cu alți 40.000 de oameni, live, care au susținut că între ei și potențialul lor maxim sau atingerea scopului vieții lor stă, în principal, Frica. Dintre toate celelalte zeci de motive, Frica ocupa mare parte din ecran. M-am oprit, am absorbit informația și m-am conectat la această idee. Inerent, a încolțit și ideea că între Sofia și potențialul ei maxim poate sta Frica. Momentan, relația cu Frica mea este cea care ar putea să o împiedice pe ea să fie cine poate fi sau, mai degrabă, cine este. Relația mea cu Frica pune acum bazele relației ei cu Frica pe viitor. Mi-am propus, pentru amândouă, să acord atenție continuu acestui aspect. O să postez din când în când observații sau exerciții. Astăzi este pasul 0. Planul nu este de a bloca frica, de a o transforma în vreun fel. Frica este o emoție și care orice altă emoție, parte curgerea vieții. Dorința mea este de a o cunoaște și de a o lăsa să fie, să curgă, în mod conștient.

 Mă întreb totuși dacă este frica atât de puternică?

Mi-am condus conștient atenția în explorarea acestei emoții. A fost nevoie să disting concret anxietatea din amalgamul formelor fricii pentru a-i da formă în viața mea. Anxietatea este teama mentală că ceva ar putea să se întâmple, este acel ghem de idei care se rostogolește neîncetat în capul tău și pe care nu-l poți opri. Un fel de “drob de sare”.

Treptat, am observat că Vocea Fricii e mereu prezentă în conversațiile mele. Fiind atât de adânc înrădăcinată, am luat-o ca parte din viață și nu am considerat niciodată că ar fi o piedică pentru ceva. Astăzi, însă, sunt momente când dau Vocea Fricii mai încet, împreună cu cea a cinismului sau a judecăților de valoare, pentru a observa realitatea așa cum este. Dintre toate, frica este cea mai subtilă, vibrează coarda cea mai sensibilă. Primul pas pentru a ne racorda la această emoție și a vedea impactul pe care îl viața noastră, în relația noastră cu copilul, este să o izolăm, să o ascultăm, să-i observăm mecanismele. Vă împărtășesc două exerciții de observare foarte utile pentru a vedea relația voastră cu frica.

Așadar, hai să ieșim din abstractul discuției și să ne mutăm în concret. Hai să ascultăm împreună Vocea Fricii, chiar acum!

Ia-ți un moment de liniște (dacă-i posibil). Așează-te pe un scaun sau pe jos, închide ochii, menține spatele cât mai drept, palmele pe genunchi, picioarele relaxate cu tălpile pe covor paralele. Observă câteva momente respirația. Fără să cauți nimic. Observă inspirul, observă expirul și relaxează-te. Stai cu tine în această pauză, în acest moment de liniște și observă-ți gândurile legate de copil. Urmărește-l cu gândul de-a lungul zilei, de-a lungul vieții, fără să blochezi ceva sau să transformi ceva.

Observă vocea căreia îi este teamă că nu a mâncat suficient, că se îneacă la masă, că se poate lovi la locul de joacă, ca nu e îmbrăcat suficient de gros, că nu are suficiente jucării, că alți copii au mai multe posibilități, că nu o să se adapteze la grădiniță, că nu-i suficient de inteligent, că nu o să aibă o funcție importantă, că nu-i suficient de frumos, că-i slab sau prea gras, că nu ai suficient de mulți bani pentru el, suficient timp și tot așa. Teama constantă de vreme, tuse, febră, insecte, praf, microbi, zgomot, oameni etc. până la cel punct este utilă și din ce moment devine un blocaj? Ce pondere din totalul celorlalte conversații interioare este dominată de teama de ceva? Când simți că ai observat destul, că devine apăsător exercițiul sau poate sufocant, reconectează-te la respirație câteva momente până când simți din nou starea de echilibru de la început și deschide încet ochii.

Tocmai ai făcut cunoștință cu Frica. Poți să-i dai și un nume. Să zicem Rodica. În momentul în care Rodica vorbește în timpul zilei sau nopții, spune-i: Fată, taci puțin să aud dincolo de tine, să aud libertatea și multitudinea de posibilități care se deschid când tu taci! Nu, nu-i demență când alegi conștient să personifici frica pentru a o scoate din conversație.

Deși uneori pare utilă pentru supraviețuire sau pentru adaptarea la mediu, de cele mai multe este limitativă, stresantă și obositoare. Mai grav, este un tipar pe care-l transmitem inconștient copilului. Dacă ne uităm conștient și responsabil în oglinda care-i copilul, la coșmarurile lui, teama de a fi fără tine, de a păși singur în necunoscut, de a relaționa cu străinii, de a sta în întuneric, de monștri, de animale și tot așa, observăm la un moment dat cât este parte din adaptarea lui la viață și cât parte dintr-un câmp emoțional dominat de frică pe care-i clădim experiențele tranzacționale viitoare.

Dar astăzi nu-mi propun să observ fricile Sofiei, ci pe ale mele. Știu că stabilind o relație de respect reciproc, de prietenie cu Frica, Sofia va fi principalul beneficiar.

Jocul minții

Pentru că de cele mai multe ori suntem în minte, deconectați de la corp și tocmai mintea este tărâmul propice fricii, vă propun un exercițiu de schimbare a perspectivei. Ne mutăm din minte în corp, observăm efectele fricii asupra corpului și folosim inteligența lui pentru a crea un tipar nou.

Ne așezăm pe jos de această dată, într-un loc confortabil, liniștit. Ne luăm 5-10 minute în care suntem noi cu noi. Ne reconectăm la respirație, observăm senzațiile corpului, respiratia, temperatura corpului. Într-o anumită zonă? Peste tot? Pulsul. Poziția corpului- umerii sunt ridicați, căzuți, etc. Observăm senzațiile din stomac-relaxare, tensionare, foame, nerăbdare? Agitație/liniște. Ne mișcăm/stăm nemișcați. Cum este să fii în corpul tău acum?

Aducem în prim plan amintirea acelui context în care am simțit frica/teama/anxietatea/panica. Ne luăm câteva momente să ne conectăm cu acel context. Observăm schimbarea în senzațiile corpului – respirație, puls, temperatură, agitație, contracții musculare, grimase etc. Când emoția s-a coagulat la nivelul corpului o lăsăm să ia formă într-o poziție a corpului – Sculptura 1.

uppsala-sweden-psychology-study-erasing-fear

Stăm câteva momente în poziția respectivă, după care lăsăm corpul să se întoarcă la o stare de echilbru prin mișcare. Mintea nu-i parte din process, nu judecă dacă-i corect, frumos, interesant sau nu, pur și simplu, suntem conectați la corp și ne lăsăm ghidați de inteligența lui. Corpul se mișcă liber până când termină acest proces și se oprește. Aici avem Sculptura 2, cea a echilibrului. Observăm corpul, senzațiile aici.

Dacă emoția devine prea puternică în orice moment al exercițiului, ne așezăm pe un scaun sau în lotus, ne reconectăm la respirație, aducem în prim plan un context în care ne-am simțit liniștiți, împăcați sau fericiți. Stăm în acest peisaj până când ne reechilibrăm și ne întoarcem la ceea ce făceam înainte. Ne tratăm corpul cu blândețe, nu-l forțăm dincolo de limitele lui.

Corpul are un potențial de înțelepciune neexplorat în totalitate, ignorat de cele mai multe ori. Conectându-ne la el ne întoarcem în prezent, oprim proiecțiile mentale despre cum ar fi fost sau ce ar fi și observăm realitatea așa cum este.

Sunt la suprafața explorării acestui element blocant. Frica mi-a spus că acest articol nu o să vorbească nimănui, pentru că nu oferă o soluție în 5 pași sau vreo pastilă minune  pentru a o elimina. În ciuda ei, am ales să vă împărtășesc organic începuturile mele în explorarea fricii, fără soluții, beneficii sau fapte. Îmi doresc să ajung la rădăcini și să desțelenesc acolo, să conștientizez frica în deplinătatea ei și să acționez dintr-un context dincolo de ea, în libertate.

Sun pe drum spre achiziționarea cărții unui prieten vechi, Chögyam Trungpa, Zâmbește fricii, cultivând atenția conștientă pas cu pas. Vă las cu un videoclip care m-a emoționat despre curaj, depășire a limitelor și perseverență – Life beyond fear.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *