Îndrumarea de a posti este un mare cadou pe care îl putem face copiilor noștri, cu o singură precizare: este nevoie ca noi să ne clarificăm motivația pentru a posti, să alegem în mod conștient, iar mecanismul alegerii conștiente să fie transmis copilului. În acest mod dăm mai departe primul dar valoros, decizia conștientă de a ne disciplina/curăța corpul, mintea și emoțiile pentru o perioadă de timp pentru ca experiența religioasă/spirituală să aibă loc.

Care este vârsta potrivită pentru a posti?

În principiu, vârsta de la care copilul este capabil să postească. În tradiția creștin ortodoxă, vârsta de 7 ani este cea de la care se spune că are păcate copilul, nimic însă clar despre post, unii comentatori islamici vorbesc de post de la vârsta de 10 ani sau de la vârsta adolescenței; tradiția vedică recomandă postul de la vârsta pubertății. Corpul copilului are caracteristici diferite de cel al adultului, în primul rând este mai mic, are nevoi metabolice crescute, uneori întâlnim chiar și incapacitatea copilului de a-și înțelege nevoile și de a reacționa rapid atunci când ceva nu funcționează cum trebuie. Din punct de vedere medical, unele teste au demonstrat că funcția cognitivă descrește atunci când un copil nu ia micul dejun, deci clar răspunsul corpului copilului este diferit. Cred însă că dincolo de o anumită vârstă, este util să ne observăm copilul și să decidem împreună cu el dacă este momentul sau nu pentru acest pas. Dacă, pur și simplu, nu mai oferim copilului alimente de origine animală, fără a include scopul spiritual, postul va ținti detoxifierea sau curățarea organismului.

Ce fel de post poate ține copilul?

Dacă am luat hotărârea că este momentul oportun pentru un copil să postească, putem alege o variantă care să nu-i forțeze organismul. Poate posti câteva ore pe zi, în loc de o zi întreagă sau două zile pe săptămână. Putem începe treptat prin eliminarea cărnurilor, pentru ca în ani următori să includem lactatele. Este bine știut că atașamentul copiilor este mai puternic pentru dulce, gust pe care îl putem aduce în alimentația lor și fără prezența lactatelor, fiind puțin creativi. Excludem, în cazul copiilor mici, postul negru sau privarea de lichide. Dacă este o perioadă de schimbări profunde, călătorii sau afecțiuni medicale, este util să amânăm acest demers pentru o perioadă de liniște. Postul în perioada copilăriei este util să fie văzut drept o joacă, o inițiere treptată într-o tradiție, plăcerea de a fi inclus în practica familiei.

Postim în timpul alăptării?

Postul poate fi și o detoxifiere a organismului, poate facilita și slăbirea. În acest proces toxinele depozitate în țesutul adipos vor fi eliberate în sânge, ceea ce va duce la o creștere a toxinelor în laptele matern. De aceea, ideal este ca postul să fie treptat, pe o perioadă scurtă și de o intensitate medie. Adicătelea, fără post negru, poate două zile pe săptămână, o săptămână sau două. Acesta este punctul de vedere medical, din punctul spiritual de vedere, cred că este vorba de credința fiecăruia. Am auzit îngrijorarea unor mame că lingurița pentru împărtășanie este folosită pentru toți enoriașii, fără discriminare, permițând transmiterea de bacterii. Întrebarea rămâne deschisă – ne împărtășim cu sângele Domnului sau cu vin vărsat de la crama din apropiere comercializat la un preț bun? Fiecare știe cu ce se împărtășește.

Ce este postul?

Postul este o disciplină a minții, emoțiilor și corpului în egală măsură. Gând, cuvânt, faptă. Restricția nu este numai la nivelul alimentaței, ci și la nivelul stilului de viață. Este util să explicăm copiilor cum fiecare gând poate ajunge cuvânt, iar fiecare cuvânt poate ajunge faptă. Fie că urmăm valorile creștine sau alte valori, în timpul postului, în mod conștient, trăim aceste valori. În plus, gândul nostru va fi conectat la Divinitate și însoțit de rugăciune. Rugăciunea va fi însoțită de mătănii, care au dublu rol, acela de a ne aminti de limitarea ego-ului în fața lui Dumnezeu și de a sprijini corpul în această perioadă.

Ce exemplu oferim?

Cel mai apropiat exempl este cel viu, părinții, dar le putem citi și din viețile sfinților pentru inspirație. Nu neapărat ceea ce spunem va rezona cu inima copilului, ci ceea ce facem, ceea sau cine suntem. Copilul va urma exemplul esenței noastre. Așadar, o decizie inertă, pentru că așa se face, că-i parte din cultura noastră, că așa fac și alții sau alte motive similare, îi vor transmite primul dar găunos, mesajul că poate urma un drum fără să-l înțeleagă. Poate după mulți ani se va trezi și va iniția o căutare autentică, dar poate nu, îi vom fi știrbit din drumul lui dorința de a conversa cu o entitate/ceva mai presus lui și va urma orbește obiceiuri neînțelese.

Dacă este ideea copilului de a posti?

În primul rând, va trebui să observăm motivația acestuia. Este o competiție cu un alt copil, este dorința de a aparție unui grup și să ghidăm această motivație pentru a fi una conectată esenței postului. Altfel, este benefic să nu permitem acțiunea.

Este utilă experiența religioasă?

Una dintre nevoile emoționale ale copilului este de a crede în ceva. Cu cât copilul este mai mic, cu atât conexiunea lui cu esența este mai puternică, iar personalitatea cu tot ceea ce include, experiențe, educație, impresii, cultură, este mai puțin dezvoltată. Acesta este momentul în care o trăire spirituală se poate întâmpla spontan sau creându-i un context propice de dezvoltare poate apărea natural. De ce îi este util unui copil? Viața de zi cu zi este preponderent una a ego-ului, a competiției, a construirii unei personalități cât mai solide, vizibile, care să acumuleze mult, să fie puternic respectată, să fie urmată de cât mai mulți. În acest tumult cotidian, întoarcerea către Divinitate (sub orice nume am cunoaște-o) este una grea, care presupune eliminarea programelor pe care ne străduim sârguincios să le desăvârșim. Acel sâmbure de trăire autentică este cel care va menține flacăra vie în amintirea adultului de mai târziu, spre care se va putea întoarce știind că există. Introducerea copilului într-un mediu spiritual poate facilita experiența chiar și fără prezența postului, va fi însă întărită de acesta.

Ce fel de cadru religios oferim?

Trecem printr-o etapă în care ortodoxismul creștin în țara noastră este profund încercat. Forma, a se cititi Biserica împreună cu structura organizatoric-administrativă, a preluat în parte fondul, a se citit esența creștină/credința autentică. Este clar, fondul fără formă nu există, dar nici forma fără fond. Din această perspectivă, este util să dăm la o parte ceea ce ne blochează, ne aduce emoțiile negative în prim plan. Nu contează cu ce mașină se plimbăm Preafericitul sau cum va străluci cerul Bucureștiului datorită sau din cauza cupolei Catedralei Mântuirii Neamului. Atâta timp cât undeva există un trăitor creștin în conversație directă cu Dumnezeu, esența nu este pierdută, iar calea creștinismului este încă una validă. Ceea ce avem de făcut este să aducem copilul în contact cu acei trăitori, să-i scoatem din sfera cutumelor mecanice, a credinței oarbe. Da, ieșim din sfera de confort, nu mergem la biserica de lângă casă, nu lăsăm administratorii de patrimoniu bisericesc să ne călăuzească sufletele, lăsăm dorința puternică de a ne conecta la sursa autentică să ne ghideze pașii.

Ce impact are disciplina mentală?

Pe lângă experiența religioasă, împlinirea nevoii emoționale a copilului de a crede în ceva, postul în sine aduce cu el disciplina fizică și mentală, detoxifierea și curățirea organismului. Tiparele disciplinei mentale sunt un cadou extrem de valoros pe care îl facem dezvoltării ulterioare a copilului. Cu blândețe, sprijiniți de contextul spiritual, având în vedere că milioane de oameni trăiesc această săptămână cu gândul la Dumnezeu, postul va realiza conexiunile neuronale extrem de utile întregii existențe, încrederea că putem controla felul în care ne hrănim, înțelegerea că avem control asupra noastră, că putem. Pentru asta, în primul rând, este nevoie să-i explicăm copilului de ce facem ceea ce facem. O restricție oarbă va genera o dorință și mai mare, care în final va câștiga. În egală măsură, este util să ținem cont de faptul că fiecare copil este diferit și să ne adaptăm individualității lui. Postul poate fi bun în esență, dar pentru el, nu, iar noi suntem cei care putem înțelege acest lucru și lua decizia potrivită. Dacă dorința copilului este prea mare, așa îmi amintesc din copilărie, dacă poftește copilul, cel mai bine este să-i oferim. Decizia este punctuală și creativitatea este atuul în acest caz. Dacă putem schimba contextul, oferi alternative, explicația noastră mulțumește copilul, putem continua, dacă ne blocăm, nu.

O săptămână luminată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *