Multă vreme IQ-ul părea să prezică succesul în viață pentru mulți locuitori ai planetei. În România nu a ajuns încă febra prezentării IQ-ului odată cu grupa de sânge, dar americanii îl vântură ca pe adresa de rezidență. Probabil și-l trec și în CV, atașând testul alături de scrisorile de recomandare. Mulți copii și adulți au fost testați și încadrați ca foarte inteligenți sau mai puțin inteligenți în funcție de punctajul obținut. Dar, de-a lungul anilor, s-a observat că acei copii care obținuseră un scor ridicat la testele de IQ au avut cu puțin mai mult succes decât ceilalți, care obținuseră punctaje mai mici.

Mai târziu s-a ajuns la concluzia că testul IQ nu spune totul despre inteligența unui individ. Pentru a avea o imagine completă, este nevoie să ne facem o idee și despre inteligența emoțională (EQ), ba chiar și despre inteligența spirituală (SQ). Când spun inteligență spirituală, mă refer la acea inteligență care conform lui Danah Zohar și lui Ian Marshall, în cartea “Inteligența Spirituală”, ne ajută să abordăm și să rezolvăm problemele legate de semnificație și valori, ne permite să ne plasăm acțiunile și viețile într-un context mai larg, dătător de sensuri; ne ajută să evaluăm de ce o cale de urmat în viață este mai semnificativă decât o alta. Reprezintă fundamentul necesar funcționării efective a IQ (inteligența rațională/logică) și a EQ (inteligența emoțională). EQ este tipul de inteligență care, spune Daniel Goleman, în cartea sa, „Inteligența Emoțională„, îmi permite să cântăresc o situație și să acționez adecvat în limitele acesteia, pe când SQ îmi permite să analizez dacă doresc să mă aflu într-o anumită situație și să o modific dacă nu-mi este potrivită.

Acest ultim tip de inteligență descoperit, SQ, ne ajută chiar să înțelegem cine suntem, ce este divinitatea și care este relația noastră cu aceasta. Această cunoaștere este esențială pentru a ne vindeca, a ne reîntregi și a ne găsi sensul pentru a avea o viață împlinită. Lucrurile au devenit destul de greu de măsurat astăzi, dar unele corelații și-au dovedit veridicitatea.

Prin 1972, dar eu de abia astăzi am citit despre el, dr. Walter Mischel, de la Universitatea Standford, a venit cu o idee nouă. El a analizat capacitatea copiilor de a-și amâna gratificația. Practic, a introdus testul bezelei.

Ce preferi? O bezea acum sau două bezele mai târziu, când vei atinge obiectivul X?

La acest experiment au participat 600 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani. În 1988, când Mischel și-a reanalizat participanții la test, a constatat că cei care își puteau amâna gratificația erau mai competenți decât cei care nu puteau.  În 1990, un alt studiu a arătat legătura directă dintre rezultatele la testele SAT și amânarea gratificării. În 2011, s-a demonstrat că este o caracteristică pentru toată viața. Concluzia este că acei copii care și-au amânat mai bine gratificația au avut rezultate mai bune în viață: salarii mai mari, rezultate mai bune la teste sau în învățământ, o mai bună întegrare socială etc.

Oamenii de știință au simțit nevoia să aprofundeze această cale, ca urmare au descoperit că scanările cerebrale făcute acestor persoane prezintă o diferență marcantă  în modul în care cortextul prefrontal interacționa cu striatul ventral. Rezultatele au fost confirmate și de alți cercetători și l-au condus pe Dr. Richard Davidson, specialist în neuroștiință, să afirme: “Rezultatele la învățătură, scorurile de la testele SAT înseamnă mai puțin pentru succesul în viață decât capacitatea de a coopera, priceperea de a-ți stăpâni emoțiile, capacitatea de a-ți amâna gratificația și putința de a-ți concentra atenția. Aceste calități sunt mult mai importante – așa cum demonstrează toate datele existente – pentru succesul în viață decât IQ-ul sau calificativele obținute la școală.

Michio Kaku, în cartea sa, “Viitorul Minții Umane”, susține ideea potrivit căreia “conștiința umană presupune capacitatea de a crea un model al lumii și apoi de a simula acel model în viitor, în scopul atingerii unui anumit obiectiv. Un test care să cuantifice în mod direct capacitatea unei persoane de a simula viitorul n-ar fi imposibil de creat. Practic, s-ar cere participantului să creeze cât mai multe scenarii realiste pentru viitor, astfel încât să câștige un joc, la care scorul obținut să depindă de numărul de simulări pe care și le poate imagina persoana în cauză și de numărul de legături cauzale implicate în fiecare dintre simulări. În loc să măsoare capacitatea de a asimila pur și simplu informația, această nouă metodă ar măsura capacitatea de a manipula și de a modela această informație pentru obținerea unui scop mai înalt.”

În concluzie, ne putem bucura mai mult de învățăturile vieții, dacă ne extindem constant orizontul pentru a include mai mult, pentru a înțelege mai mult, decât dacă ne limitem la un drum liniar, un singur scenariu. Bazele pentru această atitudine asupra vieții se pun în copilărie, când îi antrenăm pe copii să aibă răbdare, să-și păstreze atenția concentrată o perioadă mai lungă de timp, să fie flexibili, să-și schimbe pălăria cu alți participanți la jocul uman, să empatizeze, să fie rezilienți, să se adapteze cu ușurință la schimbare, să umble prin viață ca paharul gol și tot așa. Multe dintre aceste aptitudini pot fi învățate, stimulate prin practică. Așadar, inteligența nu este un parametru fix, este un proces. Dar despre cum ne putem crește inteligența, vom discuta pe îndelete într-un alt articol.

Sursa foto: https://www.reference.com/education

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *