Gata! Suntem pe ultima sută de metri înainte de naștere. Pregătirea pentru momentul întâlnirii a luat multe forme, de la cursurile prenatale, masajul perineal, exerciții kegel, înot, yoga, meditație, dans din buric, discuții cu diverși specialiști și mame, realizarea unui plan de naștere. Căutări, revelații, identificări, vindecări. Creștere.

Toate acestea aduc cu ele niște așteptări și au creat o imagine a momentului mult dorit. Vrem să arate într-un anume fel, știm că-i posibil să arate în acel fel și am făcut tot ce era necesar să se întâmple.

Și, totuși, dacă nu se întâmplă?!

Observ din ce în ce mai multe cazuri de depresie postnatală cauzate de niște așteptări care nu s-au realizat. Mame care voiau să nască natural ajung să nască prin cezariană, un travaliul blând ajunge să fie unul medicalizat, o expulzie naturală este sprijinită de un cot neprietenos sau de un vid-extractor, o alăptare exclusivă nu se realizează, o oră magică este ratată. Durerile nașterii nu sunt extatice, nu sunt așa cum au fost imaginate și cedăm sub presiunea momentului. Corpul nu ne sprijină așa cum am crezut că o s-o facă. Hormonii ne vin de hac așa cum nu credeam că-i posibil. Pregătiri atente și totuși, la final de drum, dezamăgire.

Ce s-a întâmplat?

Ne-am hrănit cu povești, dar viața a avut alte planuri cu noi. Pe cât de util este să nu ne lăsăm influențate de credințele limitative legate de puterea femeii de a naște natural și de a-și îngriji puii, pe atât de nociv este să ne asumăm povești frumoase care nu ne pot furniza lecțiile de viață de care nu avem nevoie.

Ce-i de făcut?

Să ne dezintoxicăm de așteptări. Să ne lăsăm în voia momentului, având înțelegerea că tot ce puteam să facem am făcut déjà, iar acum tot ce putem să facem este să curgem cu momentul. Tot ceea ce ne așteaptă de aici încolo este așa cum este să fie, nici bine, nici rău. Pur și simplu este parte din ceea ce avem de înțeles, iar răspunsul nostru la evenimentele din jur este singurul asupra căruia avem control, nu asupra evenimentelor, nici asupra felului în care acționează cei din jur. Poate cotul de pe burtă are să ne transforme dintr-o femeie care rareori este capabilă să spună un nu răspicat într-o luptătoare, poate epiziotomia are să ne aducă atenția în vindecarea unei zone neglijate până acum, poate … doar poate, viața ne ne duce unde avem nevoie să mergem.

Pentru că viața noastră este doar a noastră. Nu ne oferă nicio siguranță, nici nu ne pune la îndemână un scenariu standard în care toate naștem uniform, blând, eroic. Nu este o poveste extraordinară, ci o poveste de viață. La finalul ei, evenimentele vor fi ale noastre, ne vor reprezenta numai pe noi.

Așadar, mă întreb, sunt pregătită să trăiesc nașterea autentic sau doar să copiez o poveste lină a altcuiva?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *