Am citit recent concluziile studiului unui psiholog și părerile multor mămici care recomandau să evităm sacrificiul nevoilor personale în raport cu cele ale copiilor, ba chiar considerau că este de dorit un anumit comportament mai „egoist” vis-à-vis de copil. De ce? Pentru că progenitura va profita de ceea ce facem pentru a cere mai mult, ajungând până la a ne considera niște servitori care pot fi învinovățiți pentru tot ceea ce nu au primit sau pentru ceea ce nu funcționează în viața lor și care sunt nedemni de respectul și admirația lor.

Deși sunt convinsă că asemenea tipare de comportament există, cu tot pachetul de efecte secundare, nu are nimic de a face cu sacrificiul. Un concept destul de interesant, sacrificiul este o renunțare la ceva important pentru un individ în folosul sau pentru binele altcuiva. Pe de altă parte, cele mai multe dintre alegerile pe care le facem noi, ca părinți, considerate sacrificii, sunt eronat catalogate așa, fiind numai o prioritizare eronată a nevoilor noastre în raport cu cele ale copilului. Practic, spun că am sacrificat ceva pentru binele copilului, când, de fapt am făcut o alegere greșită neînțelegându-mi clar nevoile și considerând că aleg ceva pentru binele copilului, iar mai târziu când simt apăsarea faptului că nu mi-am ascultat interiorul, consider că m-am sacrificat.

Avem și exemplul mamelor noastre, crescute multe dintre ele în spiritul noțiunii acestui sacrificiu. Așadar, putem auzi des de la ele: „Mi-am sacrificat tinerețea să te cresc pe tine”, „Mi-am luat de la gură să-ți dau ție”, „Am făcut sacrificii să te țin la școală”etc. Multe din aceste remarci urmate de – „Și tu?!” Tributare educației primite, și-au anulat opțiunile, au gravitat în jurul elementului central din viața lor, copilul, iar astăzi multe dintre ele nu înțeleg rostul, nu înțeleg de ce nu au fost și nu sunt răsplătite pe măsură. Din păcate, orice „măsură” a ceea ce pot primi nu poate echivala cu anularea vieții proprii.

Mărturisesc că am avut de multe ori tendința să afirm că am sacrificat multe petru copil, de la timp liber, prieteni, viață sexuală până la retreat-uri și alte plăceri după care oftez uneori. Dar nu este așa, n-am sacrificat nimic niciodată pentru copil și cred că numai în situații în care poți spune că nu a existat o altă opțiune, noțiunea de sacrificiu poate sta în picioare. Personal consider că și analizând particularitățile acelor situații putem ajunge la concluzia că tot interesul personal a primat.

În primul rând, copilul nu a apărut de dragul lui, a apărut de dragul meu și a venit la pachet cu o schimbare radicală în cotidianul familiei. Unele schimbări au fost anticipate, altele nu, dar niciunele nu intră în categoria sacrificiului. Că nu-i simplu, că ai vrea o pauză, că ți se pare că la finalul zilei dai tot ce poți și nu pare suficient?! Well, da.

Nu sunt o victimă, nu mă sacrific, aleg pe moment, în funcție de circumstanțe. De exemplu, când am ales să alăptez la cerere, am știut că va însemna să fiu cu Sofica zi și noapte pe durata alăptării. N-am știut că o să refuze biberonul cu laptele meu și că nu voi putea să o las nici măcar o noapte cu altcineva, că nu voi dormi un an și luni, pentru că se va trezi de 5-6 ori pe noapte să sugă. La un moment dat am făcut o alegere care a venit la pachet cu mult efort, nu cu sacrificiu. Nu a fost un sacrificiu, pentru că și în acest scenariu am avut alegeri, puteam să o înțarc, să o las să plângă o noapte, dacă refuza biberonul.

Puteam să mă aleg pe mine, să fiu mai egoistă. Dar eu m-am ales pe mine de fiecare dată. Era în egală măsură nevoia mea ca ea să fie bine, să ducem procesul până la capăt, cât era și ea ei. Comportamentul egotic nu a lipsit nicio clipă. Parte din penajul ego-ului este și rolul de mamă. Ego-ul își alege un tipar, fie o mamă corporatistă cu focus pe carieră și bonă filipineză sau o mamă complet dedicată, ambele variante sunt alegeri personale asumate și sunt egotice.

Tot ce fac, fac pentru mine!

Dacă te-ai regăsit în rolul părintelui care se sacrifică, e cazul să arunci o privire sinceră în interior. De cele mai multe ori, cel care trage linie la finalul zilei sau la finalul anilor și concluzionează că s-a sacrificat, poate clar înlocui sintagma cu “nu mi-am înțeles nevoile“, ”n-am avut claritate într-o anumită situație”, ”am avut impresia că sprijin copilul, când, de fapt i-am furat oportunitatea de a învăța sau de a căpăta încredere în forțele proprii” și tot așa. Chiar și rolul celui care alege cu orice preț să se sacrifice, să prezinte această imagine în exterior, să fie recunoscut de copil drept cel care i-a oferit totul, în ciuda a tot, este tot o fațetă a ego-ului și este util să fie privită ca atare. De ce am nevoie să creadă cineva că m-am sacrificat? De ce să pun acest gen de povară pe umerii copilului? Am nevoie să fiu văzut/ă cu orice preț? Să fiu recunoscută?

Sistemele educaționalte moderne susțin unanim o libertate cât mai mare a copilului, de a explora, a învăța, a înțelege, ba chiar în anumite situații un rol pasiv al educatorului, pentru ca învățăcelul să-și găsească neghidat disciplina interioară, pasiunile, forța de a merge pe urmele lor. Dar egoismul nu are ce căuta în acest proces, ci înțelegerea clară a modului în care alegi să educi copilul în așa fel încât să fie pregătit pentru viață. Este clar nevoie de respect reciproc pentru libertatea și rolul celuilalt.

Poate fi vorba numai de o eroare în etichetarea unui fenomen, dar mi se pare foarte important să fie corectată, pentru că poate aduce cu sine o perspectivă nocivă. O mamă care ia în calcul sacrificiul personal, fără să fie vorba despre asta, se victimizează, consideră că duce un greu în spate, poate o povară și această atitudine se va reflecta în viața familiei. Relația pe care o căutăm în raport cu fiul/fiica este de egalitate, de echilibru, iar aceasta nu se poate obține trecând dintr-o extremă în alta, de la un așa-zis altruism la un și mai nociv egoism, ci căutând armonia îndeplinirii nevoilor întregii familii fără ca cineva să fie „sacrificat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *