De când am devenit mamă, durerea copiilor și a mamelor, în egală măsură, mi se adresează direct. O mamă în suferință sunt eu, un copil în suferință este copilul meu. După ce am citit pe Facebook experiențele mai multor mame legate de durerea simțită pentru că nu au putut să fie lângă copilașii lor bolnavi, suferința copiilor mici, nu numai cauzată de boală, dar și de lipsa mamei lor, m-am cutremurat. Am scris din inimă, informații la primă mână, fără răgaz, pentru că gândul că un copil trece prin aceast experiență acum mă înfioară. Iertați-mi emoțiile, poate lipsa de acuratețe și dați-mi voie să particip cu atât cât o pot face la schimbarea acestei situații abuzive.

În 2012, Asociația Mâini Unite din Sibiu, sprijinite de alte ONG-uri, în urma sesizărilor a numeroase mame cărora li s-a interzis spitalizarea alături de copiii mici (>3 ani) în Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu/Secția de Boli Infecțioase, înainta o petiție pentru a se stopa acest abuz împotriva copiilor și deopotrivă a mamelor.

Petiția enunța condițiile care-i sunt impuse mamei la internarea de urgență a copilului:

  1. NU poate să se interneze alături de copilul ei din lipsa paturilor sau din cauza ocupării integrale a rezervelor.

  2. NU are voie să-l viziteze sau să-i aducă obiecte familiare! Poate numai să-i trimită scutece.

  3. Dacă vrea să afle detalii despre starea de sănătate, poate telefona după ora 10 începând cu a doua zi.

Declarațiile a zeci de mame confirmau condițiile impuse de spital și scoteau la suprafață numeroase traume psihice.  În urma presiunilor societății civile, locurile pentru însoțitori au fost suplimentate cu ajutorul a șapte fotolii pliante, au fost elaborate chestionare oferite fiecărei mame și o reprezentantă a mamelor a fost acceptată în consiliul spitalului. Spitalul părea că a înțeles trauma separării mamei de copil și se angaja să facă tot ce-i posibil să schimbe această situație.

Astăzi, din păcate, la 4 ani de la acest eveniment, realitatea nu s-a schimbat prea tare. Poveștile mamelor pe grupurile de mămici de pe rețelele sociale sunt într-adevăr cutremurătoare. Acestora li se refuză dreptul de a rămâne alături de copii, chiar dacă aceștia au vârsta sub 3 ani, cu toate că regulamentul de ordine internă a spitalului afirmă că un minor sub 3 ani va fi internat cu unul dintre părinți, fără niciun cost suplimentar. Totuși, există câteva limitări pentru acest regulament, disponibilitatea locurilor pentru însoțitori sau starea de carantină a bolnavului. Unele dintre acestea acceptă, necunoscându-și drepturile, fiind într-o stare extrem de emoțională cauzată de boala copilului. Dacă unele dintre ele reușesc să pătrundă bariera administrativă motivând că alăptează încă sau că sunt anumite particularități medicale care necesită asistența lor și sunt lăsate alături de copii,  acestea asistă la plânsetele continue a unor copii mici care-și strigă mamele, la țipete de sete și foame. Asistă neputincioase la incapacitatea personalului medical de a face față numărului mare de copii. O singură asistentă medicală are în grijă zeci de copii, de aceea îi imobilizează pe aceștia de pat prin legare și nu le permit să se plimbe pe perioada spitalizării.

Poveștile acuză și un mod brutal de a trata copiii, limbajul și lipsa adaptării comportamentului vârstei copilului. Una dintre mame povestea cum fetița ei a fost externată un copil schimbat, cu eritem fesier, extrem de speriată de toți cei care se apropie de ea, cu un somn tulburat de coșmaruri și întrerupt frecvent de țipete. Acestea rămân însă la stadiul unor povești, deși sunt niște povești unitare, cum puteți citi și aici, pot fi acuzată de perpetuarea unor zvonuri, pentru că nu se concretizează în sesizări la conducerea spitalului, de aceea nu aduc cu sine sancțiuni. Așadar, astăzi mamele se alină unele pe altele pe rețelele de socializare și speră să nu fie cazul ca vreodată să ajungă în acest spital. Este de înțeles că vor să uite, să treacă peste acest eveniment nefericit, apare în plus și teama de conflict, de repercursiuni, să înfrunte autoritatea medicală și să fie puse în situația de a avea o discuție bazată pe ceea ce au văzut și auzit, fără alte probe.

Spitalul se prevalează de lipsa fondurilor,  subdimensionarea personalului medical și alte blocaje administrative. Posturile medicale sunt deblocate, dovada sunt pozițiile scoase la concurs pe site-ull spitalului. Se pare însă că nu există foarte mulți doritori și situația nu se schimbă. Așadar, spitalul „face tot ce-i omenește” posibil în condițiile date, dar se pare că nu înțelege cu adevărat gravitatea traumelor emoționale ale copiilor. Poveștile sunt doar povești pentru ei și așa vor rămâne, dacă demersurile nu urmează procedurile legale.

Așa că vă întreb și mă întreb: facem toți tot ce putem? Este o soluție să punem personalul medical la zid pe rețelele de comunicare și atât? Zic că mai avem soluții.

  1. Semnează Petiția online pentru a forța autoritățile să ia măsuri.
  2. Alătură-te unui Grup de inițiativă și sprijină acțiunile acestora. Nu ajută să speriem și alte mămici, să perpetuăm o stare de panică, ajută să numim clar – cine, ce, când, cum, ce am văzut. Judecățile unilaterale nu au valoare. Cealaltă parte este nevoie să fie chemată la dialog. Este clar că suntem cu toții victimele unei conjucturi și că numai împreună putem produce o schimbare.
  3. În cazul în care copilul a suferit o traumă, apelează la un psiholog. Acesta nu numai că poate sprijini copilul pentru a depăși efectele emoționale nocive pe termen lung, dar poate emite și o constatare a traumei care poate fi folosită pentru a face sesizări, având greutate chiar și în instanță!
  4. Vezi un caz de abuz asupra unui copil? Sesizează conducerea spitalului (în atenția Compartimentului Juridic). Cum? Scrie un e-mail la adresa infectioase@pediatriesibiu.ro  sau la adresa secretariat@pediatriesibiu.ro sau trimite prin poștă o scrisoare la adresa Pompeiu Onofreiu, nr. 2 – 4. Spitalul avertizează că sesizărilor anonime nu li se va răspunde. Nu-ți găsești cuvintele, ți-e neclar cum trebuie să arate o sesizare, scrie-mi și voi încerca să te ajut. Abuzul unui alt copil astăzi, este abuzul copilului tău mâine. Suntem oare dispuși să ne asumăm riscul?!
  5. Există pe site un Formular pentru satisfacția pacienților/aparținătorilor. Deși acesta nu oferă posibilitatea niciunei descrieri, ci conține numai întrebări închise, completați-l!
  6. Faceți donații către Asociația Mâini Unite pentru ca aceștia să achiziționeze noi paturi pliante, echipamente, să doneze bani spitalului pentru ca, cine știe, într-o zi să existe o clădire nouă care să ofere suficient spațiu pentru mame și copii. Dacă sunt suficient de mulți doritori, asociația ar putea obține un număr verde pentru donații. Cu numai 2 sau 4 euro putem contribui nu numai la sănătatea fizică a copiilor, ci și la cea emoțională.
  7. Sprijină conștientizarea personalului medical privind stresul prin care copilul tău și familia ta treceți în momentul unei spitalizări. Spune ceea ce simți. De la om la om. Fără agresivitate, superioritate, frică, acuze. Obiectiv, atent, cu blândețe, având intenția de a produce o schimbare, nu de a pune la colț, a demonstra ceva.
  8. Citiți-vă Drepturile în calitate de pacienți sau beneficiari de servicii medicale și Drepturile în calitate de tuturi legali ai unui pacient minor. Astfel, veți cunoaște fără echivoc ce este sau nu legal.
  9. Dacă aveți experiențe personale, trimiteți-mi un mesaj și voi publica povestea voastră.

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *