Savurez o limonadă la o terasă de pe marginea unui lac din Tulcea. La masă alăturată se așează o familie a diasporei, părinții și doi copii preșcolari. Luna august a readus-o pe meleaguri autohtone odată cu frustrările unui an de trudă. Comanda lor abundentă este marcată de multe solicitări pe care chelnerul le notează atent. Se răzgândesc de două ori, specifică arătând spre portofel că doresc mâncarea repede și încheie prin a cere pe un ton superior să li se repete ce au cerut pentru a se asigura că incompetența locală nu le strică ziua. Își admonestează vehement copiii, care treziți de vocile răstite iau loc la masă, în timp ce chelnerul fâstâcit se străduiește să redea exact ce i s-a solicitat.

Odată comanda plasată, masa revine la efervescentă anterioară.  Vorbesc tare, gesticulează mult, comentează lipsurile locale, copiii se ridica în picioare pe scaune și încep să sară.  Îmi pare că vor să se știe că există, că s-au întors, că sunt mult mai bine decât dacă ar fi rămas sau că sunt mult mai bine decât noi, cei rămași. Îi privesc cu empatie, dar ei îmi întorc o privire grăbită. Aș vrea să mă bucur de liniștea apei, dar dorința acestei familii de a fi văzută a acaparat întreaga atmosferă.

Câteva minute mai târziu apar și bunicii. Emoționați. Se bucură vădit de prezența tinerilor, dar nu știu cum să le spună că le-au lipsit, așa că-i îmbrățișează stângaci încercând să-și găsească rapid un loc la masă pentru a încheia momentul. Și-au pus hainele bune, dar sunt rapid întrebați de ce nu au ales să poarte ceea ce au primit în ultimul pachet. “Data viitoare”, zice bunica, amintindu-și rochia înflorată Karen Millen și geanta Louis Vuitton, așa cum îi menționase în bilet nora, pe care le arătase mândră vecinelor în vizită, dar pe care nu ar fi avut nicicând îndrăzneala să le poarte. Bunicul, mai curajos, revelează cureaua strălucitoare D&G ascunsă sub cămașa în carouri cu mânecă scurtă.

Conversația continuă pe un ton ridicat, dar bunicii vorbesc rar privind mirați priveliștea din fața lor. Poate pentru că înțeleg numai parțial ceea ce spun sau poate pentru că își dau deodată seama că au fost ireconciliabil lăsați în urmă. Chelnerul revine aducând comanda, pe care unul dintre copii o dă la o parte nervos spunând că el nu mănâncă așa ceva.

“No quieres, nu mânca!, i se adresează scurt tatăl.

Ce să nu mănânce, mamă?, încearcă să înțeleagă bunica.”

Tinerii izbucnesc în râs. Bătrânii încearcă să-și ascundă stinghereala și parcă se înghesuie și mai mult unul în celălalt pentru a se întoarce în anonimatul care le proteja smerenia. Ei n-au nevoie să fie văzuți, ba dimpotrivă, au venit numai să-și vadă copiii a căror limbă constată astăzi că nu o mai vorbesc. Unul dintre nepoți i se adresează bunicului spunându-i „abuelete”, dar bunicul rămâne impasibil, ceea ce-l surprinde pe copil. Mama îi explică că bunicii nu știu spaniolă, iar copilul face ochii mari și îi privește suspicios. Bătrânii zâmbesc umil și îi transmit chelnerului că aleg o singură porție de mâncare, să nu fie un mare deranj.

În tăcerea care se așează numai pentru o clipă înainte de a fi respinsă cererea mult prea așezată pentru circumstanțele zilei, cuvintele lui Caragiale prind viață:

„La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nicio nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nicio împrejurare unitate de gândire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele «societate aşezată». Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămână şi să folosească şi altora decât acelor ce le-au ridicat“.

This Post Has One Comment

  1. Andrei Laslau sdb

    eu il numesc (pentru italo-romana) – dialectul romanesc de Torino… si suna cam asa: „M-as duce la mercat cu pulmanu. Am auzit ca sunt sconturi! (=M-as duce la piata cu autobuzul. Am auzit ca sunt reduceri…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *