A apărut bebelușul. Nu mai suntem noi doi, suntem noi trei. Oricât de magnific ar fi și oricât de mult am străluci noi trei, noi doi suferă. Noi doi este într-o etapă de redefinire. De fiecare dată când își ia repere din exterior se lovește de standarde romanticoase nerealiste pentru noua configurație și lâncezește într-o așteptare a unor timpuri mai liniste, care, între noi fie vorba, nu se știe când vor mai veni.

Noi doi nu-și mai permite escapade romantice neplanificate, vrea să doarmă mai mult decât orice, cu siguranță mai mult decât dorește să facă sex. Noi doi a trecut printr-o etapă în care s-a văzut într-o nouă lumină. Copilul este o oglindă pentru amândoi. Una fără filtre și fără perdea. Cu fricile în focus, cu necunoscutul în barbă și cu epuizarea la superlativ. Oricât ne-am pregătit pentru noile roluri, viața bate pregătirea.

Acum sexul se planifică și este absolut firesc sa fie așa. Se împachetează jumătate de casă la plecare și se strânge din dinți când celălalt nu se mișcă în ritm alert la încărcatul mașinii. Se organizează plecarea în funcție de programul de somn al copilului. Se acceptă exagerări și intransigențe mămicești. Se merge numai în locuri unde neprevăzutul se prevede. Se doarme pe apucate. Se plânge când se umple paharul. Se și râde mult. De cele mai multe ori fiecare de el insuși și amândoi de dezastrul comun. Se stă cu gura căscată la fiecare gest al copilului. Cu alte cuvinte, viața curge și noi curgem cu ea.

În această curgere fiecare își asumă roluri clare. El planifică, organizează, menține ritmul și direcția, își ia șuturi cu naturalețe. Eu creez, inovez, pun culoare și emoție, mențin focul relației. Viața este însă în continuă mișcare, uneori uităm de ce și pentru ce, ne pierdem într-un ping pong tensionat din care ieșim numai cu empatie.

Așadar, este esențial să nu ne uităm rolul, să ne reamintim din când în când de ce suntem împreună, să ne vedem cu ochii de la început. Pentru asta, avem nevoie să ne creăm ocazii, ritualuri. Acestea ne ajută să nu ne pierdem unul de celălalt, să ne reconectăm la noi, să ne dăm răgaz să ne aliniem la drumul nostru și să ne bucurăm de noi. Din spatele cortinei vă împărtășesc două metode care funcționează pentru noi.

Locul nostru

 

 

Prima este o idee cu tradiție: Locul nostru. Ne-am propus să ne întoarcem cel puțin o dată pe an aici, cu aceeași energie și deschidere. Aici avem o fereastră spre noi. Ieșim din ping-pongul tensiunilor cotidiene și ne reconectăm la ceea ce ne-a adus împreună.

 

 

A doua este Acroyoga sau, îmi place mai mult, acrobații de cuplu în cadru organizat.IMG_1245

Ne jucăm, râdem, facem și mișcare. Ne abandonăm unul altuia, ne redesenăm granițele și ne observăm. Este amuzant și serios în același timp. Ne reamintim rolurile: el este baza, mă susține, are grijă să nu mă prăbușesc; eu curg, mă contorsionez, îmi deschid aripile, zbor.

Ghizii noștri sunt Vlad și Elena. Ei sunt coerenți în mișcări și complementari. S-au apropiat de această metodă din drag de mișcare, din dorința de a se observa și a se calibra. Pas cu pas, aducând atenția conștientă în acest tip de practică ne putem îndrepta spre o meditație dinamică, interpersonală. Așa cum meditația solitară abordează indirect durerea și confuzia apărute în relație cu alții, meditația în relație este eficientă în revelarea dorințelor și temerilor despre a fi văzut, dinamicii singurătății sau puternicului proces al construcției imaginii de sine. Ne oferă o cale mai directă pentru a desface nodurile din spatele suferinței interpersonale și a confuziei. Dinamica ei este similară cu cea a practicii tradiționale, personale: cultivăm pas cu pas calmul și prezența/atenția conștientă (mindfulness); acestea ne ajută să înțelegem natura experienței moment cu moment, iar ceea ce realizăm atunci ne eliberează.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *