De când legislația s-a schimbat privind fumatul în spațiile publice, asistăm la un război crunt, deocamdată numai al cuvintelor, între fumători și nefumători. Mă întreb cum am conviețuit până acum, unde ne țineam ascunse aceste frustrări care astăzi refulează în cascadă și segregă pe cei care până ieri stăteau împreună la aceeași masă.

Este clar o tranziție, pentru unii mai ușoară, iar pentru alții chiar dificilă. Nu putem aborda însă acest proces de reașezare socială, de redistribuire a unor drepturi, decât empatizând unii cu ceilalți, nu încercând să ne schimbăm forțat unii pentru ceilalți pentru a gândi instant diferit, a avea obiceiuri diferite sau vederi diferite asupra vieții, numai pentru că legislația afirmă astăzi că fumatul în spații mărginite de doi pereți și un acoperiș este interzis.

Fără a intra în polemici despre cât de utilă sau inutilă este legea, despre modul în care este aplicată, despre statisticile care arată o sincronicitate, n-aș numi-o neapărat cauzalitate pentru a nu crea premizele unei dezbateri, între fumat și anumite afecțiuni, despre fumatul pasiv, despre poluare sau costuri sociale, aș vrea să facem un pas înapoi și să ne conectăm unii la ceilalți fără etichete. Să facem un exercițiu de a vedea omul din spatele etichetei de fumător sau nefumător, povestea lui, contextul lui.

Suntem oameni smulși dintr-un spațiu de confort fără a fi făcut noi înșine o alegere. Ni se impune să ne schimbăm obiceiurile de mâine, poate chiar să acceptăm că fumatul în interior este foarte nociv. Să nu mai stăm leneși prin cafenele, amețiți de fum, aventurați în fotolii, aprinși de focul discuțiilor. Ci în fața lor, în picioare, scoși din discuțiile curgătoare pentru că mintea tot cerea și cerea să i se ofere drogul. Toatea acestea deși am ales să ignorăm informațiile despre legăturile dintre starea sănătății și fumat, să ignorăm unde se duce fumul, să ignorăm faptul că am putea să lezăm sănătatea altora, unii dintre ei copii. Am ales să ne bucurăm de viață așa cum ne-am ales-o, la pachet, pentru noi și pentru alții, să ne asumăm riscul, să ne urmăm plăcerile. Să facem uneori acte de politețe în a direcționa fumul în altă direcție sau de a nu fuma în preajma copiilor sau în preajma celor pe care îi deranja vădit, deși nu am înțeles niciodată de ce. Am rezistat stoic când pe pachetele de țigări ne-au fost puse poze hidoase cu oameni bolnavi, când presa a vuit, când medicii ne-au avertizat. Și ce? România este deja poluată, te poți îmbolnăvi oricând din orice, evitând riscurile nu mai avem timp să ne bucurăm de viață, care și așa este scurtă. Am ales să trăim azi așa cum ne place, fără să ne gândim la consecințe. Ne-am pus vată în urechi, ne-am acoperit ochii și am mers mai departe pe drumul nostru, iar astăzi nu ni se mai lasă alegerea, ni se impune. Suntem scoși în stradă pentru a ne satisface nevoia, pentru ca înăuntru să rămână ceilalți. Ne zbatem, strigăm, ne revoltăm, nu înțelegem, urlăm unii la ceilalți căutând vinovați pentru această schimbare nedorită. Arătăm cu degetul spre ceilalți, pentru că este clar vina lor. Aici suntem, nu vrem, nu am ales, nu înțelegem.

Suntem oameni care nu au avut alegerea ani de zile. Începând cu liceul am închis ochii în fața fumatului, ba chiar am pufăit și noi dintr-o țigare pentru a fi incluși, deși întreg corpul se revolta. Am continuat să închidem ochii când se fuma la serviciu, când se fuma în timp ce mâncam, când se fuma în jurul copiilor, când plecam de la restaurant cu hainele mirosind a fum, când plecam din cluburi cu ochii înroșiti de fum, când simțeam că ne sufocăm. Uneori am protestat, dar eram în minoritate și am renunțat. Alegerea ar fi fost să plecăm. N-am făcut-o. N-am fost destul de puternici, nu ne-am părăsit serviciul, prietenii, pasiunile, dorințele, viața noastră. Am acceptat și în timp am devenit mai puternici, mai mulți. Astăzi, după mult timp, respirăm fără a cere voie nimănui să nu ne încarce aerul cu noxe, să nu facă alegeri în locul nostru. Nu înțelegem revolta, lipsa de responsabilitate, dorința de a rămâne captivi într-un viciu și strigăm să revină cu picioarele pe pământ. Ce este oamenilor cu voi? De ce vă țineți cu dinții de un viciu? De ce vă faceți rău singuri? De ce ni-l impuneți și nouă? Aici suntem, suntem bulversați de agresivitate, ne bucurăm, avem și noi drepturi.

Nu suntem de o parte și de cealalta a baricadei. Cu toții împărțim același spațiu, aceeași lume. Când ne uităm în jur nu vedem ethichete agățate de ceilalți, le punem noi, nu vedem bariere, le punem noi. Ne creăm propriile povești cărora le devenim tributari. Povești care exclud. Pe măsură ce ne satisfacem mai multe nevoi, mai multe plăceri, avem mai mult, mai diversificat, ne dorim din ce în ce mai mult, suntem mai speriați să nu pierdem ce am câștigat. Înțelegem repede că nu există suficient de multe resurse să ne satisfacem „foamea nesfârșită”, așa că devenim mai agresivi și mai acerbi în competiția cu ceilalți, ne agățăm mai tare de tot ceea ce ne înconjoară. Astfel, acum, nu mâine, ego-ul din ce în ce mai complex nu va cere numai războaie economice, religioase sau etnice, ci războaie vegetarieni-omnivori, conducători auto – bicicliști, cei care vaccinează și cei care nu și lista este infinită. În fiecare zi adăugăm noi motive să ne segregăm, să ne distanțăm. Uităm că suntem prieteni, iubiți, vecini, colegi, oameni și că vom avea mereu viziune diferite asupra vieții. Vom face mereu alegeri diferite. Nu suntem la fel. Această diversitate a creat o lume în care o mulțime de experiențe sunt posibile, lumea în care trăim. Provocarea nu este de a ne bucura unii sau alții, ci de a ne bucura toți, în fiecare clipă, unii de ceilalți, toti de viață, toți de tot ceea ce ne înconjoară. Cum facem? În primul rând, nu ne îndârjim, ațâțăm, urâm, închidem mai mult într-o lume strâmtă plină de etichete și excluderi. Acceptăm, ne deschidem, empatizăm, observăm, ne extindem pentru a include cât mai mult, a simți mai mult, a înțelege mai mult. Ne axăm pe ceea ce putem aduce noi în această lume, pe ceea ce avem de oferit, nu pe cât de mult putem lua, obține, trăi. Schimbăm perspectiva. Ce am de oferit astăzi? Cui? Împreună cu cine?

Acum îmbrățișăm împreună schimbarea. S-au schimbat regulile jocului, ne adaptăm cu toți râzând, bucurându-ne de noul context, mână în mână, cu înțelegere, în armonie, cu dorința de a experimenta o lume nouă. Fumători – nefumători cu înțelegere față de povestea fiecăruia. Acesta este primul pas spre a ne armoniza și alte vederi divergente. Un prim pas într-o lume nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *