Avem trei bunici. Trebuia menționat de la început. Ele sunt o resursă, ani de experiență. Abordări diferite, idei diferite, perioade diferite. În ciuda a tot, avem același scop, totuși strategii diferite. Spre deosebire de strategia noastră care este în faza de experimentare, ar putea sau nu să dea roade, a lor a dat.

Au dovezi în carne și oase

Deși le spunem argumentat că metodele x și y nu sunt valide, că nu sunt cele mai potrivite pentru copil, că ar putea să aiba efectele adverse z și w, nu le convingem. De ce? Din simplul motiv că ochii le spun altceva, experiența le-a demonstrat altceva. Spre exemplu, au început diversificarea la trei-patru luni. Și ce? Copilul a crescut bine sănătos. Este posibil să se fii zbătut stomăcelul lui la vremea respectivă, dar nu avea nimeni ochi și timp să vadă asta. Convingerea era că așa trebuie făcut și atunci nu urmărea nimeni ce nu era de urmărit. Astăzi încercăm din greu să le convingem că n-au făcut bine. Cu ce dovezi? Înarmate cu numele unor instituții distante și experți care nu le spun nimic.

Pas cu pas

Mămicenia ne-a făcut niște leoaice. Ne luptăm zi de zi ca puii noștri să fie în siguranță și scoatem colții către oricine pare să intervină pe drumul pe care l-am stabilit pentru ei. Îmi amintesc când mi-a povestit mama de beneficiile înfășatului. Reacția a fost viscerală, un amestec de ironie împletită cu o logoree impulsivă. Când timpul s-a așezat peste părerea mea, am realizat că adevărul este undeva la mijloc. Dar eu nu am întâlnit-o la mijloc, nici măcar nu am auzit-o.

Contra-resurse

Trebuie să creăm spațiu pentru experiența lor. Cum? În primul rând, să nu dăm curs impulsului de a distruge opinia lor, deși de cele mai multe ori este argumentată cu “știu eu”, ”am auzit” sau pur și simplu o privire jignită în momentul în care le este cerută sursa informației. Au trăit destul să vadă limitele logicii.

Îmi amintesc cum îmi povestea bunica că i-a văzut fața bunicului înainte de a-l cunoaște într-un inel de Sânziene. Am crezut-o. Dacă mi-ar fi spus că nu-i este benefic copilului să stea noaptea sub cerul liber până în trei luni …

Când apar energice și ne împărtășesc ideile lor, sunt două aspecte de reținut. Să le ascultăm. S-ar putea ca la final să le împărtășim sau nu ideile. Dar să știe că sunt ascultate. Pentru că vor să facă parte din joc și nu știu cum să intre în el. Așa că o fac așa cum știu, propunând un troc cu informațiile lor. Trebuie să le susțină, sunt singurele pe care le au.

Deși par că nu ne ascultă uneori, că părerea lor este deja bine împământenită, o fac. Sunt la vârsta la care nepoții sunt o prioritate. Majoritatea au spațiu și timp pentru ei în viața lor. Când nu le vedem, discută cu prietenele, cu vecinele și cu bunicii despre ce aud, văd, înțeleg și când nu ne mai așteptăm ne pot surprinde.

Partenere

Părerea noastră este rodul unei analize. Nu a apărut peste noapte, s-a format în timp. Așadar, trebuie să le dăm și lor timp să se adapteze, să interiorizeze informațiile pe care le oferim pas cu pas. Nu punându-le în fața concluziei, ci invitându-le la dialog.

Dezacord

Nu o să ajungem mereu la un acord, dar nu trebuie să ajungem la o lipsă de respect una fața de părerile celeilalte. Nu tratăm condescendent concluzia la care ajung. Pur și simplu, ne pregătim și pentru această situație. Caz în care, le comunicăm decizia, strategia pe care o vom și le rugăm să o respecte. Sabotajul nu este încurajat. Ne-am hotărât să nu dăm dulciuri copilului, nu va primi pe ascun de la bunici.

Pasul următor pentru noi este să auzim și ce spun bunicele. Le-am dat niște întrebări (ex – Ce așteptări au de la noi cu privire la nepot? Cum ar dori să le comunicăm deciziile? Ce să facem când nu sunt de acord cu noi? etc) și așteptăm să vedem ce ne spun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *