O cană de ceai, o cină tihnită și subiectul apare. Ce facem în continuare? În ce proiecte să ne mai implicăm? Unde să mai investim? Viața este minunată, diversă, ne-a oferit din plin idei, proiecte, capacitatea de a face orice, oricând, oricum. Cu ele la pachet, ne-a oferit și riscul de a ne irosi suflul făcând ceea ce nu-i parte a drumului nostru. Aparent, acțiunile noastre ne aduc bani, vacanțe, confort, succes, statut, dar la final de zi golul interior este încă acolo. Anii par să ne scape printre degete. Nu ne amintim mare lucru din anul ce tocmai se încheie. Mergem zilnic pe pilot automat, cu gândul la concediul de final de an.

Munca ne absoarbe în proporție de 80% timpul, lăsându-ne cu 20% sau mai puțin dedicat nouă

De câte ori apare subiectul, reiterez aceleași convingeri. Vreau să fac puțin lucruri. Poate unul singur, maxim două. Conectate. Simple. Într-un ritm lent, să am vreme să le absorb, să mi aseșeze în suflet. În care să fiu prezentă, pentru că nu mi-aș dori vreo clipă să fiu în altă parte. Să se coaguleze ușor, de parcă viața mi le-ar face cadou. Nicio clipă să le etichez drept muncă, deși produc venituri.

Să fie acele lucruri pe care nu pot să nu le fac. Acele lucruri pentru care m-am născut. Pe an ce trece, îmi sunt din ce în ce mai clare, așadar se filtrează cu o mai mare ușurință în cotidian. Asta pentru că într-o zi, acum ceva ani, mi-am închis e-mail-ul, telefonul, ușa și am hotărât că până nu-mi voi găsi drumul, nu-mi voi mai irosi resursele alergând în goana colectivă.

Dacă îți faci planul pentru anul ce vine, trece pe listă numai acele proiecte pe care nu te vezi nefăcându-le, oricât de nebunești sunt

Respiră și simte-le cum îți curg prin vene, cum îți dau energie oferindu-ți anii trecuți înapoi. Cu cât par mai nebune, cu atât sunt mai reale. Dacă presupun riscuri mari sau poate sacrificii, e un mesaj că ești departe de unde ți-e menit să fii. Este și un mesaj că nu te vor lăsa în pace câte zile vei mai călca această viață.

Așa că întreabă-te, cum s-a întrebat protagonista Ultimului cuvânt, un film care mi-a mângâiat inima aseară:

  • Despre asta este viața: asumarea riscurilor. Eu am riscat. M-am dus la facultate. Și pe vremea mea, niciun bărbat nu voia să se căsătorească cu o femeie educată. Niciun bărbat nu voia să se căsătorească cu o femeie care lucra. Niciun bărbat nu voia să se căsătorească cu o femeie pentru care lucra. Dar favorita mea era: nimeni nu voia să se căsătorească cu o femeie afaceristă. Dar astea erau riscurile pe care eram dispusă să mi le asum.

  • De ce ți-ai asumat acele riscuri?

  • Fiindcă n-aveam de gând să trăiesc fără să-mi ating potențialul. Așa că trebuie să vă puneți întrebarea: Sunteți dispuși să vă asumați riscul pentru a face ceva prostesc sau pentru a face ceva măreț?

Lăsați-vă inspirați

Vă doresc ca la final de an să vă atingă niște cuvinte transformatoare, un om inspirațional, un ghid neașteptat, care să vă  sprijine să faceți saltul către potențialul vostru, așa cum tânăra scriitoare din film a fost marcată de protagonista efervescentă, care a devenit DJ la vârsta a treia, lăsând în urmă o scrisoare a clarității:

Aceasta nu este demisia mea. Este necrologul meu. Tânăra care a lucrat pentru voi în ultimii 7 ani este moară și îngropată. Ea lasă în urmă o viață marcată de indecizie, ezitare și frică. Ei nu i se va duce dorul, nu va fi jelită, fiindcă ea nu a trăit niciodată cu adevărat.

Nu vă scrieți povestea pe ultima sută de metri. Scrieți-o acum!

Credit foto – Simon Schoepf @ Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *