Tocmai m-am întors de la seminarul Oanei Moraru, mentor educațional, Copiii între 6 și 12 ani – Anii formativi, cu multe informații, energizată și pusă pe schimbat perspective. Subiect fierbinte la noi în familie, atenția copilului la școală sau, mai degrabă, lipsa ei, a căpătat o nouă culoare în ochii mei. Am trecut de la nu vrea, nu este motivat, nu este școala potrivită sau profesorul potrivit la este nevoie de antrenament suplimentar al atenției habituale, pentru că poate baza nu a fost pusă la momentul oportun.

Copiii nu pot fi atenți pentru o perioadă lungă de timp

Nu se nasc cu această abilitate. Nu este o chestiune de voință. Copilul poate avea intenția să fie atent, să facă efortul voluntar să își focuseze atenția, dar să nu fie capabil să o mențină vie pe întreaga durată a lecției. Asta pentru că ascultarea atentă și conștientă trebuie învățată, chiar din primii ani de viață. La școală sau acasă, copilul are nvoie să înțeleagă acest concept, să-l interiorize și să-l antreneze până îl stăpânește. Acest antrenament necesită efort, așa că poate fi o activitate obositoare, consumatoare de energie, frustrantă.

Dacă observăm că este uneori atent, poate fi datorită unui anume subiect care-l captivează, nu înseamnă că poate rămâne la  fel de atent în orice situație, că și-a creat acest obicei pe care îl poate activa atunci când i se cere, cum este cazul școlii.

Premiza de la care pleacă majoritatea părinților/educatorilor este că poate fi atent, dar alege să caște gura și să urmărească frunzele cum cad pe geam. Dar, din păcate, de cele mai multe ori, atenția nu i-a fost suficient antrenată, nu se cunoaște suficient de bine pentru a-și înțelege limitele, nu a fost lăsat să se frustreze, să se plictisească pentru a se găsi pe sine. Așa că, binecunoscutele îndemnuri nu duc nicăieri:

  • Dar fii și tu puțin atent, mamă!

  • Concentrează-te, măi copile, la lecție! Cu tine vorbesc, nu-ți dai seama?!

  • Verifică și tu de două ori înainte să predai lucrarea! De câte ori să-ți spun?!

Sună cunoscut? Cu siguranță. Și cum, cu siguranță, îndemnurile binevoitoare nu vor da rezultate, chiar dacă le repetăm la infinit, vom trece și la partea cu amenințările sau pedepsele:

  • Dacă mă mai sună doamna învățătoare să-mi spună că iar n-ai fost atent la lecție, nu mai ai voie la televizor o săptămână!

Copilul și mai îndârjinit, după ce și-a primit și eticheta de neascultător, obraznic sau, și mai rău, i s-a fluturat și un diagnostic de ADHD, parcă mai rău face. Acum crede că este ceva în neregulă cu el. Se uită în jur, îi vede pe ceilalți cum stau frumușel în bănci, sunt lăudați, răsplătiți, iar el nu poate. El este copilul care deranjează orele, neatent, problemă, care vorbește cu colegii și o deranjează pe doamna, cel despre care se discută la ședințe. Eticheta s-a lipit bine de mintea lui. Își amintește cum i-a zis mama să fie atent, că de nu, dar uite așa îl fură gândul la plimbarea cu bicicleta și până să-și dea seama, a sărit câteva fraze bune.

Dar ce înseamnă să fie atent la ore?

La vârsta școlară, ideal este să definim împreună cu el ce înseamnă să fie atent – să asculte activ, să fie prezent în clasă, conectat la tema zilei, implicat în discuție, focusat mental pe subiect. Să respecte rigorile școlare, chiar dacă unele nu-i sunt pe plac, așa cum sunt definite în acea instituție – să stea în bancă, cu privirea spre profesor, fără a discuta cu colegul în timpul discursului profesorului etc.

image-20150430-30698-11228sm

Ce-i face pe copii să se deconecteze de la interlocutori? Să-și piardă atenția?

  • Rezervorul emoțional gol

Pentru ca la școală să fie capabil să ofere atenție, eficiență, performanță, rezultate academice, să treacă prin frustrările competițiilor, este nevoie să fie cu rezervorul plin de iubire. Toate aceste validări exterioare pe care școala le oferă sunt contrabalansate de validările interioare de acasă. Miza de acasă este diferită. Nu este o prelungire a validărilor exterioare, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori:

Fă 5 probleme corect și poți să te uiți la desene.

Nu, familia este cea care sprijină copilul în căutarea eului. Cine este el? Care este vocea lui unică? Care este povestea lui? Ce este moartea? De ce trăim? Această fundație pusă acasă poate susține toate dezvoltarea mentală pe care școala o propune. Dar dacă nu-l încarcăm sufletește acasă, toată teoria nu va avea o bază de susținere.

În egală măsură, emoțiile neprocesate, neanalizate, neînțelese bruiază și ele atenția. Din păcate, școala nu oferă decât rareori spațiul pentru această analiză, așa că este nevoie să se întâmple acasă. Copiii au nevoie de multe validări, altfel se demotivează rapid. Două eșecuri consecutive îl pot destabiliza, determinându-l să creadă că nu este capabil, suficient de bun, că este “prost”.

  • Deficiențe psihomotrice

Achizițiile motorii și psihomotrice constituie baza pentru toate mecanismele mentale, pregătind formele de activitate intelectuală superioară. Adică, acea educație fizică, care acum este complet neglijată, jocul liber, care ne pare că nu aduce uneori nimic, contribuie la capacitatea copilului de a-și controla corpul și mintea pentru a fi atent o perioadă de timp, de a recepta informațiile și de a răspunde într-un anume fel.

De exemplu, un copil poate fi incapabil să-și coordoneze privirea pentru a urmări profesorul, să-și mențină postura pentru o perioadă lungă de timp, să-și coordoneze membrele pentru a desena/a scrie într-un anumit ritm, să se sincronizeze cu alți membri ai unei echipe etc.

  • Personalități diferite, care răspund unor stimuli diferiți

Nu toți copiii au același tip de personalitate. Copilul activ, cu un profil de înfăptuitor, căruia îi place dinamismul, nu poate sta focusat o perioadă lungă de timp. Are nevoie să i se ofere o mai mare libertate, să se miște, să i se ofere activități contrapunct. Pe de altă parte, copiii senzitivi au nevoie să se conecteze cu profesorul, să li se ofere contextul, povestea. Altfel, nu pot oferi atenția lor, pentru că nu simt că au pentru ce.

Trebuie ținut cont și de faptul că, în general, copiii pot lucra pe module scurte, să știe clar ce urmează, cât este nevoie să ofere atenție și când vor fi lăsați să facă ceea ce vor.

  • Prea cocoliți

Atenția variază și din cauza caracterului. Daca este un copil care a avut o viață ușoară, comodă, cineva l-a ajutat mereu, l-a mângâiat de fiecare data când a avut o mică greutate, fără să vrea, l-a determinat să piardă din abilitatea de a face față greului.

Deși este dificil pentru noi, părinții, să stăm deoparte, este nevoie să ne amintim constant că nu poate avea parte de o creștere intelectuală fără disconfort. Copilul este nevoie să treacă prin această stare de frustrare, singur, pentru a-i servi drept ghid. Să-și dezvolte încrederea în sine, să știe că poate, că-i capabil, că nu stă nimeni la colț să adune după el.

Încă de mic este util să aibă sarcini în casă, să spele vasele, să strângă masa, să-și facă ordine în cameră, să-și spele pantofii plini de noroi și să devină autonomi, să-și organizeze programul, să-și facă ghiozdanul etc. Toate acestea antrenează mintea pentru a face față dinsconfortului, iar fără ele nu are parte de succesul școlar. Degeaba îi spunem:

Ți-am luat tot ce ai vrut, nu te-am pus la nimic, tu numai să înveți bine. Și tu ce faci?

Nu așa se antrenează mintea, punând presiune academică, dar pe de altă parte oferind tot confortul. Ea se antrenează în acțiune, pas cu pas. Altfel, creăm o scindare între minte și corp, iar disciplina minții este conectată cu disciplina corpului. Nu se poate una fără cealaltă.

  • Nu există o conectare cu profesorul

Ghidăm copiii să fie obedienți, să stea la locul lor, să nu fie nepoliticoși, să asculte ceea ce li se spune. Practic, le limităm participarea la procesul educațional. Chiar dacă sunt atrași de profesor, fascinați de ceea ce spune, atenți pentru o perioadă lungă de timp pot fi numai dacă participă și ei la acest schimb de informații, dacă este un proces interactiv.

Altfel, copilul este limitat la statutul de elev. Când, de fapt, ar trebui să promovăm o relație de tip discipol-maestru la școală, ceea ce ar presupune participarea lor activă la procesul de învățare.

Școala de ieri. Copilul de astăzi. Lumea de mâine.

IMG_7763

Vă recomand atelierele Oanei Moraru, pentru că răspund unor întrebări pe care, cu siguranță, vi le puneți și voi:

Cum compensez acasă ceea ce școala nu oferă copilului meu?
Cum apare succesul școlar? Dar încredere în sine?
Cum îi descopăr talentele și vocația?
Ca profesor, cum fac față copilului de astăzi și presiunilor birocratice?
Cum găsim echilibrul într-o lume în continuă schimbare?
Cum mă asigur, ca profesor sau părinte, că fac ce trebuie, pentru copilul meu, la momentul potrivit?
Cum recuperează un copil sau cum poate accelera ritmul, dincolo de programa școlar?
Cum arată un regim de viață echilibrat la fiecare vârstă?
…și multe altele.

Calendarul complet al evenimentelor Oanei Moraru poate fi consultat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *