Nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Este o situație dificilă, pe care ai tendința să o ascunzi sub covor, decât să-i faci față. Dar, realitatea este că uneori este tare dificil să fii mamă vitregă. Situația în care mă găsesc eu nu este una anormală în societatea de astăzi. Aș putea spune că mulți dintre noi avem povești similare. O statistică vorbea că în SUA,  40% dintre cuplurile căsătorite au avut un copil din căsătoria precedentă. Nu știu ce zic statisticle în România, dar cu siguranță este o situație frecventă.

La rândul meu, am avut de-a lungul timpului doi părinți vitregi și au fost un cadou pentru sufletul meu. Spun uneori cu mâna pe inimă că tatăl meu vitreg a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-a oferit viața. L-am iubit de la început. Era un loc vacant și el l-a ocupat natural. Nu mi-am pus niciodată problema că a fost greu sau ușor pentru el să mă accepte. Din perspectiva mea a fost de parcă asistase la naștere. Nicio clipă de-a lungul anilor n-am simțit că mă iubește diferit față de cum îi iubea pe copiii lui biologici, ba uneori simțeam că mă pune pe un piedestal.

N-am înțeles că iubirea nu vine natural, așa cum fusese pentru noi, decât atunci când am devenit la rândul meu mamă. Ca mamă biologică, iubirea curge automat în momentul în care îți vezi copilul pentru prima oară. Să fie hormonii, faptul că ai făcut o alegere sau vederea unei gâgâlici mici și neajutorate pentru care ești responsabil? Nu știu. Este pur și simplu dragoste la prima vedere. Dar acesta nu este cazul când partenerul are un copil în pragul pubertății din căsătoria precedentă. Mi-a fost util să încerc să nu caut sentimentul pe care l-am simțit după naștere, ci să accept că iubirea ia multe forme și niciuna nu-i mai prejos.

Părinte de rezervă

Ne facem planuri cu toți copiii, ne împărțim, ne dorim să fim împreună cu toții mereu. În inima mea și el este copilul meu, pe care l-am primit odată cu soțul meu. Bonus. Dar este ceva diferit cu un copil care nu este biologic al tău. Nu ține de moștenirea genetică, pentru că sunt mulți părinți care își iubesc copiii adoptați așa cum își iubesc copiii biologici, ci de faptul că el deja are o mamă. Aici apar provocările. Deși ai vrea să fie în viața ta așa cum sunt ceilalți copii ai tăi, nu se poate. Eu sunt în viața lui o persoană în plus pe care poate conta. Nu-i pot înlocui mama și nici nu vreau asta.

Așa că am tendința să fac un pas în spate de fiecare dată. Nu pot lua decizii fără acordul părinților. Sunt atentă la informațiile pe care i le ofer pentru a nu contrazice principiile pe care le respectă. Uneori acționez numai atunci când îmi este cerut. Rolul meu nu este clar definit. Mă simt de parcă stau pe banca de rezervă și aștept să fiu invitată în joc. Este un proces zilnic. Are o altă vârstă față de fete, altă capacitate de înțelegere a vieții, alte probleme. Așa că mă raportez la el diferit, uneori pe alt ton, clar cu alte cuvinte, iar constant am grija de a nu-l face să se simtă diferit față de ceilalți copii.

A avut o viață până să apar eu

Am păreri diferite despre școala la care ar fi util să meargă, despre modul în care pot fi gestionate disputele de la școală, despre nutriția lui și despre multe altele. Îmi ofer părerea când îmi este cerută, dar m-am obișnuit ca deciziile să nu țină cont de părerile mele. Uneori este dificil, dar înțeleg că nu știu totul despre el, așa cum știu despre ceilalți copii. Nu l-am văzut de-a lungul anilor devenind băiatul care este astăzi și asta mă face să nu văd toți factorii de care ar trebui ținut cont.

Mult prea puțin timp numai pentru noi doi

Locuiește destul de puțin timp cu noi, așa că uneori am senzația că mereu o luăm de la capăt. Că nu avem destul de mult timp să ne așezăm într-o relație a noastră. Probabil situația ar fi alta dacă zi de zi ar trebui să-l hrănesc, să mă asigur că este curat îmbrăcat, fericit și cu temele făcute. Poate ne-ar fi mai ușor și dacă eu aș fi mai odihnită și nu constant în alergarea unui copil. Mi-aș dori să putem merge la un film împreună sau cu bicicletele prin pădure. Poate că viața o se ne ofere și asta într-o zi. Sper.

Sentimentul de iubire nu cred că apare cu ușurință la toată lumea. La mine a fost ușor. Pur și simplu, iubesc copiii în general. Este clar mult mai ușor să iubești un bebeluș sau un copil de câțiva ani, decât un aproape adolescent care nu se mai lasă giugiulit, nu-și mai exprimă liber emoțiile.

Am fost norocoși ca el să mă placă, pentru că ne puteam găsi în situația ingrată în care să nu mă agreeze. Pur și simplu. Sau într-una în care să mă vadă ocupând un loc pe care mama lui ar putea încă să-l ocupe. Sau poate pentru mama vitregă este greu de văzut în ochii copilului constant ochii unei alte partenere. Cu siguranță nu-i ușor de croșetat o relație cu copii cu părinți diferiți. Poveștile pot fi foarte variate și sunt convinsă că unele sunt tare greu de gestionat. Fără îndoială, un copil din altă căsnicie este una dintre provocările dificile pe care viața ți le aruncă, una cu potențialul de a crea multă suferință pentru toată lumea, de a distruge echilibrul familiei, ba chiar de a termina o relație. Așa că mi-aș dori să deschid ușa pentru a ne împărtăși poveștile.

Nici nouă nu ne este tot timpul ușor. Dar am plecat de la premiza că vom găsi zi de zi cu bunătate echilibrul. Nu încerc să fiu mama perfectă, pentru că locul este deja ocupat. Încerc să fiu prietena lui. O persoană la care poate veni atunci când nu se poate duce la părinți. O persoană pe care o alege în viața lui.

This Post Has 2 Comments

  1. Violeta

    Cati ani are baiatul? Ma gasesc in aceeasi situatie, dar relatia cu baiatul este inexistenta, pt ca nu doreste sa fie prezent in noua lui familie. Are 9 ani si este total nepasator fata de sora lui (4ani). Nici macar nu intreaba de ea.

    1. Gust de Fericire

      Are 12 acum, Sofia aproape 3 ani și Clara 2 luni. Sofia este topită după el și îl urmărește peste tot. Ba chiar merge ocazional la el și rămâne peste noapte. Îmi doresc ca ei să aibă o relație și încerc constant să le ofer ocazia, chiar dacă există așa o diferență de ani. Nici el nu era foarte interesat de ea la început, i se părea că-i ocupă locul, dar acum se joacă cu ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *