Vine copilul acasă cu tolba plină de Bine, Foarte Bine, 10 și ne bucurăm, sărbătorim, arătăm vecinilor ce copil deștept avem. Dar dacă ne uităm mai atent observăm că are un 10 pentru că este sârguincios, muncitor, așa că a memorat o poezie la Limba și Literatura Română, a descris cu lux de amănunte procesul de fotosinteză, a desenat după model un fluture, a scris impecabil după dictare și a aplicat corect regula de trei simplă într-un exercițiu. Practic, a folosit primele trei procese ale gândirii sau gândirea inferioară, așa cum o definește Bloom: memorarea, înțelegerea și aplicarea practică.

Piramida lui Bloom

În această etapă, copilul s-a descurcat foarte bine. A făcut ceea ce i s-a spus, și-a întins aripile atât cât i-a fost arătat să și le întindă, dar nu și le-a întins atât cât ar putea să și le întindă. De foarte multe ori procesul educațional rulează pe aceste trei procese inferioare ale gândirii și nu-l provoacă pe copil să-și formuleze propriile păreri sau judecăți despre un anumite subiect, să și le argumenteze, să le testeze pe un anumit public și să le compare cu altele.

Ca în final să se cunoască și să se înțeleagă pentru a-și găsi propria voce

Pentru că numai punându-și în valoare acele calități unice va putea să fie satisfăcut de sine, să se stimeze, să creeze sau să inoveze. Va putea avea relații funcționale, împlinite, dacă-i capabil să-și cunoască emoțiile, să le gestioneze, să comunice, să empatizeze, să răspundă nevoilor partenerului. În societate va fi cu adevărat valoros, dacă va fi capabil să iasă din valul gândirii colective și să aducă ceva nou sau o aplicare diferită, să aibă o înțelegere profundă a vieții.

Atunci, aplaud și caut să nu se oprească aici educația copilului, încerc să-l ghidez dincolo de primele trei faze ale procesului. Să-i spun:

– Este minunat că ai reușit să memorezi cum a căzut Constantinopolul, dar hai să vedem ce părere ai despre asta. Hai să căutăm împreună prin noianul de informații de pe Internet pentru a vedea părerea istoricilor, dar ia să vedem cine este acest istoric care afirmă x și y, dar ia să vedem ce se întâmpla și în alte zone ale lumii în aceeași perioadă, dar ia să vedem și ce miză era Constantinopolul. Într-un final, cum ai sumariza ce s-a întâmplat acolo? Îl contrazici, îl aprinzi, îi schimbi perspectiva. Era previzibil? Există pentru fiecare imperiu un început, o perioadă de glorie și o decădere? Oare așa este în majoritatea situațiilor din viață? Este ceva pe lumea aceasta permanent? Ce se poate întâmpla atunci când considerăm un lucru permanent, deși el nu este? …

Nu acceptăm acel 10 ca ultimă frontieră, ci ca fundație

Când sistemul nu stimulează copilul, nu ne aliem cu el împingându-l să memoreze mai mult și să aplice aceeași formulă identic în sute de probleme, îl contrabalansăm sau îl completăm. Rolul nostru nu este să fim o prelungire a profesorului, noi suntem părinți. Rolul nostru este să vedem imaginea de ansamblu, să-i oferim copilului contextul individual pentru a-și auzi vocea, să-i prezentăm lumea, să-i oferim un spațiu sigur de acceptare și înțelegere pentru a-și explora emoțiile. Să ne asigurăm că educația lui este completă, gândirea lui suficient stimulată, potențialul lui pus în valoare.

Un instrument de evaluare pe care îl avem la îndemână este această piramidă a lui Bloom, pe care profesorii și educatorii o folosesc de decade pentru a stabili obiectivele procesului educațional. Cu ușurință putem observa ce se întâmplă la școală, ce stil are profesorul, ce punctează și modul în care evaluează. În finalul, sunt tributarul unui proces educațional echilibrat, care îi dă copilului oportunitatea și unui 10 care vine ca rezultat al proceselor superioare ale gândirii, cât și unui 10 ca rezultat al proceselor inferioare.

Aplaud progresul, evoluția de la o etapă la alta

Sunt multe situații când acel 10 nu apare, din varii motive, unele țin de capacitatea copilului, dedicarea, atenția, perseverența, ritmul lui de învățare, stilul lui de învățare, dar altele țin și de contextul școlar sau, pur și simplu, de o anumită conjunctură. În acest caz, singura evaluare corectă este cea a evoluției copilului față de o etapă anterioară ținând cont de imaginea de ansamblu. S-ar putea să nu fie cel mai bun din clasă, cel mai deștept copil din școală, nici cel mai dedicat, dar sper să fie cu pas înainte față de cel care era cu o zi înainte. Iar eu, în calitate de părite, îl văd și îl aplaud, chiar dacă școala a considerat că merită numai un 7.

This Post Has One Comment

  1. Chantel

    Exact acest lucru îmi doresc pentru copilul meu. Nu doar să știe informații, ci să știe și să știe aplice, să își formeze o părere, să poată face legături logice între evenimente. Informația este egal cu zero dacă nu știi să o folosești. Bun articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *