Chiar și nesănătoasă, concurența nu va afecta toți copiii în același fel. Va exista mereu acel grup de copii care “reușește” să performeze indiferent de mediul la care este expus, cei care reușesc în ciuda mediului, nu datorită lui. În această diversitate de personalități îi vom întâlni și pe acei copii pe care un nivel ridicat de adrenalină și palpitația unui mediu activ îi motivează. Global însă, depresia și anxietatea sunt la un nivel culminant, ceea ce demonstrează că majorității noastre îi priește un mediu prietenos și cald unuia anxios și agresiv. Din păcate, nu avem instrumentele pentru a vedea cum s-ar fi dezvoltat copilul nostru într-un mediu diferit, așadar ne putem alimenta cu ideea că au devenit cea mai bună variantă a lor. Ceea ce nu ne putem permite însă, având acest context riscant, este să externalizăm procesul educațional, acea tradițională înmânare a copilului profesorului a devenit astăzi imposibilă. Este nevoie să fim continuu vigileți pentru a acționa acolo unde vedem necesar, nu pentru a reacționa când nu mai avem de ales.

Soluții avem pentru a schimba mentalitatea la firul ierbii

Plecând de la premiza că nu toate modelele competiționale sunt nocive, ținta noastră nu este să eliminăm competiția, care momentan este elementul central în sistemul educațional, ci să o transformăm într-una sănătoasă. Dar cum?

  • Eliminăm dramatismul/Punem accentul pe proces, nu pe miză/Concurenții nu sunt definiți de câștig

În timpul unei competiții apare un oarecare dramatism, un timp limită în care trebuie să ajungem la un anumit scop, o urgență de a face lucrurile într-un anumit ritm. Atenția participanților este deturnată brusc de la procesul de a face către țintă. De exemplu, scopul unui concurs este realizarea unui turn din hârtie iar primul care termină turnul este câștigătorul. Ce s-a schimbat, de la facem turnuri în echipă sau fiecare individual, la cine face turnul cel mai repede? A apărut o miză externă și o urgență de a termina primul. Gândirea participanților se schimbă, nu se mai pune accent pe a înțelege diferitele moduri în care pot fi combinate piesele, creativitatea în realizarea turnului, calitatea efortului etc. ci pe eficiență, viteză și rezultat raportat la rezultatele celorlalți.

Procesul este mai important decât produsul final, rezultatul meu este relevant numai comparat cu altul, gândirea reflexivă și motivația internă sunt schimbate pe o miză externă. Pentru a aduce acest proces într-o sferă sănătoasă, este nevoie să modificăm toate aspectele. Miza concursului să fie una complexă, care să ia în calcul mai mulți parametri, nu doar viteza și un produs final clar definit. Crearea unor echipe care vor promova colaborarea pentru a atinge scopul. Participanții cunosc clar că miza este una simbolică, medalia este un metal, că scopul concursului este ne simțim bine și că nu este o situație care le va marca statulul social și va determina alte rezultate viitoare. Concurenții nu sunt definiți de acest câștig și ei cunosc acest aspect.

  • Transformăm concursul în ceva amuzant

Într-un concurs nesănătos, toți cei implicați păstrează o atitudine serioasă, îmbibă procesul cu un iz de realitate, nivelul de anxietate/chiar frică sunt crescute, ceea ce face ca unii copii să rămână blocați, incapabili să acționeze la potențialul lor într-un mediu neprietenos, pe când alții să fie scoși din ritmul lor și impulsionați. În final, rezultaltul competiției nu reflectă abilitățile reale, ci abilitățile în condiții crescute de stres. Ține de noi, de organizatori, de educatori să schimbăm paradigma în care se desfășoară competiția.

  • Susținem mentalitatea flexibilă

Competiția nesănătoasă promovează o mentalitate fixă – Învingător-Pierzător,  fără a lua în calcul individualitatea copilului, mediul, etapa lui dezvoltare, abilitățile și tot așa. Îi ordonăm peștelui să se urce în copac, iar dacă nu o face, nu contează că el este cel mai bun înotător, este pierzătorul competiției.

Psihologul Carol Dweck a descoperit o anumită atitudine mentală (MindSet) propice succesului, care se bazează pe înțelegerea că unele caracteristici ale individului, precum inteligența sau talentul nu sunt repere fixe, și, în consecință, nu limitează dezvoltarea individului, fiind numai puncte de plecare și nu factori determinanți în cursa vieții lor. Ei bine, când asociem o notă unei abilități, creăm un cadru inflexibil și favorizăm dezvoltarea unei atitudini mentale fixe. De aceea, este util să găsim alte metode de a evaluare, care să permită un cadru mult mai larg de analiză și care să nu eticheteze.

  • Accentuăm creșterea vis-à-vis de o etapă anterioară

Promovăm competiția cu noi înșine, față de o etapă de dezvoltare anterioară, având în vedere un sistem educațional centrat pe individ, nu pe medie. Aici sistemului actual românesc îi lipsesc și resursele și abordarea corectă, dar asta nu ne limitează total. Imaginați-vă acea simplă scenă în care copilul vine de la școală și ne spune cu un zâmbet larg că a luat nota 9. Pe moment, ne bucurăm, îl felicităm. În momentul următor, întrebăm: dar Diana ce notă a luat sau care a fost media pe clasă? Rapid performanța lui devine relevantă pentru noi, numai raportată la performanța altora. Alternativa sănătoasă? Care au fost subiectele testului? Știu că matricele erau o provocare pentru tine, observ că acum ai obținut rezultatul corect. Aici ai făcut conexiunea corectă și totuși la înmulțirea de la final ai uitat o cifră. Ce crezi că s-a întâmplat?

  • Umanitatea înainte de toate

O altă întrebare pe care mi-am pus-o de a lungul anilor: Sunt câștigătorii cea mai bună variantă a lor în momentul reușitei? Când zic bună, mă refer la etica personală, omenie, compasiune, iubire, înțelegere, sprijin etc. Reflectă învingătorul toate aceste calități sau multe dintre ele sunt pierdute în proces? Ba chiar, deși cunoaștem faptul că scopul nu scuză mijloacele, nu trecem uneori de limitele bunului nostru simț pentru a ajunge acolo unde vrem să ajungem? Poate personalitatea în formare a unui copil să ia în calcul toți acești paramentri și să-și păstreze integritatea individuală în timpul acțiunii? Sau uneori, convins fiind, că nu are abilitățile sau cunoștințele de a obține un anumit rezultat, face ceea ce este de făcut să câștige? Trișează, copiază, minte chiar, pentru că asta este singura cale posibilă pentru el? Îl blamăm dacă are rezultate slabe, îl blamăm și dacă a copiat, dar poate totuși nu vom afla niciodată că a copiat. Își asumă riscul sub presiunea notei și își creează un obicei, devine de la sine înțeles, permis în condițiile date. Parte din valorile lui ulterioare va fi și faptul că în anumite condiții este permis să minți, să furi, să înșeli, să alegi calea ușoară. Ține de noi să vedem întregul copil, nu doar o notă.

  • Respect pentru oponenți

Atunci când statutul de câștigător este validat numai de statutul altora de pierzători, când îi vedem pe ceilalți ca pe niște dușmani ce-i nevoie să fie eliminați, ne dezumanizăm. Ajungem ceea ce ne dorim pe seama altora, în detrimentul lor. Una dintre alternative aici este să ne respectăm și chiar să ne iubim oponenții. Ei sunt cei care ne dau repere, ne susțin să devenim mai buni, ne împing să creștem. Avem nevoie unii de ceilalți pentru a juca acest joc.

PS – Subiectul este unul de mare interes pentru mine, de aceea am dezvoltat alte direcții în următoarele articole –  Competiția este un servitor bun, dar un stăpân rău și  Să ne educăm copiii pentru viitor, nu pentru trecut.

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Cum trecem concurența la un alt nivel? | Disciplină de mamă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *