Uneori simt cum relația cu Sofica își pierde curgerea, armonia. Îmi pare solicitantă, obosesc, nu mai sunt creativă, nu mai apar cu alternative din mânecă, nu mai râdem, nu ne mai distrăm, ridic tonul, o grăbesc, îmi caut un timp pentru mine care nu apare nicicum, mă zbat să fiu și eu pe o scenă dominată constant și continuu de ea. Încerc să-i comunic, dar ceea ce îi spun nu pare să ajungă la ea. Are un an și opt luni, bineînțeles că unele lucruri nu le înțelege, habar nu are că și eu am nevoi, nu-i responsabilitatea ei să aibă grijă de nevoile mele. Dar știu că noi două putem curge fără ca ea să aibă înțelegerea acestor lucruri și am găsit o metodă utilă: vorbind în timpul somnului.

Cum?

În momentele de cumpănă, de oboseală, când ceea ce-i de comunicat e profund și sensibil, am simțit să rup barierele limbajului convențional, să încerc altceva. Așa că am apelat la acea comunicare directă dintre mamă și copil, dincolo de cuvinte, telepatică sau verbală în timpul somnului, care are loc de la sine de cele mai multe ori, dar de data aceasta încercând să transmit un mesaj clar. La o vârstă mică, această conexiune este puțin bruitată de programele sociale, dar pe măsură ce copilul este „domesticit”, devine din ce în ce mai greu de întrezărit printre hățișurile condiționărilor. Știind însă că avem canal direct de comunicare noi două, care nu are nici măcar nevoie de odihnă, pe care l-am simțit din prima clipă, mi-am propus să-l folosesc.

Ne armonizăm în somn

N-aș vrea să vorbesc despre studii științifice care demonstrează că-i posibil și la îndemâna fiecăruia să comunice subconștientului copilului fără o metodă sau aptitudini anume, ci despre experiența mea directă. Dar de vreți să treci prin filtrul rațiunii, puteți citi și aici niște informații utile sau despre resetarea mentală Ho’oponono ca metodă. Este nevoie de puțină încredere, de a te deschide și a testa.

Așadar, când ne așezăm seara la somn, o mângâi pe cap și îi spun ce simt, uneori cu voce tare, uneori în gând. Îmi cer scuze pentru momentele în care m-am enervat, pentru dățile în care am grăbit-o, pentru tot ceea ce ea încearcă să-mi spună și eu nu înțeleg. Îi comunic etapele prin care trecem, starea mea, sentimentele mele. Intenția mea este de a crește împreună, de a ne oferi spațiu și contexte de creștere uneia celeilalte cu răbdare și iubire. De dimineață cumva se așează toate, răspunde nevoilor mele de parcă m-ar fi auzit, ar fi înțeles. Ne reașezăm.

Testul suprem: înțărcarea

Etapele prin care am trecut în timpul alăptării sunt concludente pentru eficiența comunicării. A fost alăptată la cerere un an și cinci luni, după care oboseala și numeroasele treziri nocturne m-au ajuns din urmă. După încercarea a numeroase metode exterioare de a scoate mesele de noapte, i-am vorbit în somn. I-am povestit ce simt, că sunt obosită, că o iubesc și o voi iubi mereu, iar sânul nu este singura dovadă. Efectul a fost imediat. Am reușit să scoatem mesele de noapte. După alte trei luni am ajuns la un al doilea impas, apariția lui bebe doi acompaniat de o dizgravidie emetizantă (sau sarcină toxică). Pe acest fond, cei trei medici la care am fost m-au sfătuit să opresc alăptarea. Ținta mea era autoînțărcarea, dar evenimentele m-au determinat să fac o altă alegere. Am început să amân momentele mesei, să-i distrag atenția și i-am povestit în somn ce se întâmplă. De a doua zi nu a mai cerut sânul, nici nu a fost nevoie să găsesc alte metode de a o adormi, pur și simplu a trecut singură într-o nouă etapă. A fost uimitor pentru mine, care îmi pusesem zeci de blocaje mentale.

Suntem noi două în acest joc al relației și depinde de noi să ne bucurăm de el.

Photo credits: BeutyBent, Deviantart

This Post Has 2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *