Mi-am fundamentat valorile personale după 30 de ani. Le-am cernut. Le-am pus pe hârtie, după care le-am văzut înflorind pe teren. Pe unele mi le-au oferit anii și înțelegerea drumului meu personal, cum ar fi disciplina mentală sau abilitatea de a privi viața drept un mentor în orice circumstanță. Dar pe altele le-am primit în copilărie. De la tata am luat o bucurie nemăsurată de viață, o disponibilitate de a dărui și de a ierta în orice circumstanță, iar de la mama, conștiința lucrului bine făcut și capacitatea de a o lua de capăt cu prospețime.

N-au făcut nimic conștient pentru a-mi dărui ceea ce mi-au oferit. Din cuvinte îmi vorbeau despre onestitate, trudă, integritate, dar din sufletul lor mi-au dat altceva. Văd astăzi cum a rămas emoția puternică pe care mi-au transmis-o, cuvintele însă s-au pierdut demult. Zâmbetul lui tata când viața părea că l-a încolțit mă luminează ori de câte ori mi-e greu.

  • „Hai că nu-i așa de greu precum pare acum!” sau cum ar zice Scarlett O’hara: “E și mâine o zi!”

Ca părinte, am început cu lecția învățată. Nu poți oferi nimic din ceea ce nu ești. Ce-i cuvânt precum cuvântul trece, parafrazez ghiduș faimosul vers al lui Eminescu, „ce e val, ca valul trece”.

Așa că mă întreb și vă întreb: ce valori le transmiteți copiilor? Ce credeți că-și vor aminti peste ani despre voi? Și mă refer la cele din suflet, nu la cele declarative. Că din acelea pe hârtie multe avem.

Pe mine, tare mult m-a ajutat dragul de viață. Este o valoare care m-a susținut oricât de greu mi-a fost. N-am iubit însă viața mereu. Mi s-a spus că-i grea, așa că-i nevoie să mă lupt cu ea, să reușesc în ciuda ei. Târziu am văzut că este o hartă cu multe comori. Capcana este că nu toate se arată ca fiind comori, unele par hăuri de netrecut. Dar odată ajuns dincolo, vezi minune de bogăție. Aceasta este o valoare care sper să ajungă la copii.

Să nu uite să se bucure că trăiesc și să aibă răbdarea și înțelepciunea să-și primească lecțiile în orice formă ar ajunge la ei.

Viața nu-i grea, este un sfetnic de nădejde

Mituri despre viață vor auzi multe: că-i grea, că-i o luptă, că-i o zbatere sau că te pune la pământ. Poate vor auzi și că viața-i frumoasă. Așa că tare important este ceea ce le arătăm acasă. Care-i relația noastră cu ea? Am văzut cum ne-am tachinat în timp. Am ironizat-o, când m-a pișcat. M-am întrecut cu ea, când m-a provocat. Am râs cu ea, când m-a minunat. Ce le voi oferi prin fapte este o viață nici prea bună, nici prea rea. Le voi arăta că ea nu ține cu nimeni și nici nu se ia la trântă cu cineva. Tot ce ai de făcut este să faci un pas în spate și să o lași să curgă. Detașat, cu încredere și răbdare, iar ea îți va arăta tot ce are pentru tine. Când îți arată provocarea, exploreaz-o până la capăt, vezi ce este de învățat acolo. Când te dăruiește cu ce i-ai cerut, fii recunoscător, dă și altora.

Este o călătorie

După fiecare moment, urmează un alt moment. Când dai de un capăt, respiră puțin, lung, lent și ai ajuns la clipa următoare. Așa îți dai seama că atunci când pare că nu mai poți, de fapt mai poți puțin. Viața-i plină de momente de cumpănă, dar peste toate poți trece. Prima cumpănă îi un mare maestru. Din ea vei învăța că poți trece dincolo. A doua îți va reconfirma învățătura. Iar la a treia, deja îi vei ghida pe alții să treacă. Uite așa se înfiripă iubirea de viață. Bucurându-te când treci de un obstacol, când dai o mână de ajutor sau când îți iese cum ți-ai dorit.

Nu irosesc un eșec bun

Am luat multe note frumoasă în viață, dar îmi amintesc cu o claritate uimitoare acel șapte care m-a zbuciumat. M-am uitat în ochii lui tata căutând dezamagirea, dar am găsit empatia. Mi-a spus că nu mă reflectă. Că-i un eșec dintr-un borcan cu de toate. Mi-a zâmbit la fel ca atunci când i-am spus că am luat 10. N-am înțeles pe loc povestea, dar am rămas de-a lungul anilor cu senzația că mă iubește indiferent de ce notă aduc acasă. Mă iubea și când mă mustra, mă iubea și când se mândrea.

Și eu, la rândul meu, constant respir pentru a vedea copilul din spatele eșecului. Fie că-i exploratorul, învățăcelul, imaturul, curiosul, zburdalnicul, este numai o față a copilului meu. Nu caut copiii perfecți, ci pe cei capabili să creadă că viața curge dincolo de orice eșec, iar eu sunt acea plasă de siguranță care-l ține în orice situație.

Dacă nu-ți iese, mai încearcă

Viața nu-ți oferă mereu din prima. Ocazional îți oferă fără să depui efort. De cele mai multe ori, este însă nevoie să cauți, să aștepți, să explorezi. Acest proces poate fi anevoios, să necesite timp. Bucură-te de el, cu toate giumbușlucurile și renghiurile lui. Așa cum desfaci poleiul unei bomboane să vezi ce-i înăuntru, tot așa și viața și viața îți va arăta surpriza după ce ai sărit toate hopurile.

Am încrederea de neclintit că această bucurie de a trăi ostoiește inima spunându-i că toate își au rostul și timpul lor, iar tot ce poate face este să rămână deschisă. Este fundația călătoriei pe acest Pământ.

This Post Has 9 Comments

  1. Hadasa

    Aaaaa… mi-a placut aia cu „nu irosesc un esec bun” 😉 Frumos, dragut, interesant :)) Nu pe bune, am citit articolul doar ca am chef sa ma distrez pe la tine prin comentarii. Si nice to meet your blog btw. Nu am mai fost pe la tine.

  2. tone monica

    Asa este, tindem sa privim totul dintr-o singura perspectiva, sa ne lamentam din greu, si uitam sa incercam sa vedem sau sa facem lucrurile si altfel. Cred ca ne-am face viata mai usoara..

  3. Rokolla

    Copilul trebuie sa-si aduca aminte de copilarie cu drag si cu placere si sa stie ca parintii il iubesc si ii sunt alaturi. Trebuie sa invete ca nu-i vor raul si chiar daca se comporta putin altfel cu el, este pentru ca le vor binele.
    Vreau sa ma port normal cu fetita mea. Sa ii ofer ceea ce cred eu ca trebuie sa aiba si sa se bucure de copilarie. Cred ca asta este cel mai important. Sa se joace asa cum ii place, sa invete ceea ce trebuie sa stie un copil, sa nu dea din picior si sa primeasca totul pe tava si sa multumeasca atunci cand primeste ceva.

    Nu o educ din carti, desi am inceput sa citesc carti de profil atunci cand m-am lovit de o problema careia nu-i gaseam nici o solutie. Imi doresc sa am un copil normal care sa ma iubeasca si asta este tot ce conteaza!

  4. Loredana

    Uneori, ne „strufocam” prea tare pentru niste lucruri care nu merita…e adevarat, poate pentru noi, in acel moment, sunt cele mai importante, insa chiar nu sunt!
    Chiar azi m-am intristat dn cauza unor prieteni….care vor trece printr-o operatie…de fapt, a doua, din dorinta de a avea un copil…iar eu, eram trista si nervoasa ca nu-mi gasesc pantofi de nunta!
    Uite asa am simtit o palma azi…care m-a durut rau….

  5. Antoaneta

    Eu cred cu tarie ca un copil isi copiaza parintele in tot ce face ori zice, desi exista si alte influente.
    Am doi copii si incerc sa le fiu nu doar mama, ci si prietena.
    Asta inseamna ca radem mult impreuna, facem prostii impreuna, dar exista si limite peste care nu trecem.
    De ce fac asa?
    Pentru ca eu am amintiri din copilarie referitor la comportamentul parintilor mei si incerc sa nu le ofer si copiilor mei amintiri similare, ci unele mai bune.
    Dupa ani si ani cu ce ramane copilul in minte?
    Cu faptul ca l-ai certat pentru orice nimic, ca l-ai trezit brusc din somn ca nu aveai timp sa scrii un biletel?
    Ori cu rasete, voie buna, imbratisari si o ureche care sa asculte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *