Mă întorceam zilele trecute cu Sofia din parc. În drumul nostru am trecut pe lângă un loc de joacă unde se aflau mai multe persoane. Deodată, mama, am bănuit, a uneia dintre fetițele de vreo 10-11 ani, a început să o tragă de păr și să o lovească peste cap în timp ce o întreaba țipând: “Ești nebună? Ești nebună?” Mă șochează agresivitatea gesturilor, dar nu știu cum să reacționez, așa că încerc să o grăbesc pe Sofia pentru a nu asista la o scenă așa de violentă. Dar era deja prea târziu, pentru că pentru următoarea oră mi-a repetat continuu: “Ești nebună? Ești nebună?”, de parcă aștepta un răspuns.

Probabil că întrebarea era îndreptățită, pentru că altfel nu pot să-mi justific lipsa acțiunii. Am blamat în trecut inacțiunea în fața agresivității, dar astăzi mă aflam în aceeași postură inertă. Am trecut mai departe și eu, așa cum mulți dintre noi facem găsind numeroase motive. Fie nu dorim să intrăm în polemici, nu dorim să fim noi cei agresați sau, pur și simplu, considerăm că nu putem produce nicio schimbare.

Dar cum îi potrivit să acționăm?

Nu-i o rețetă unică. Realitatea face ca mulți dintre noi să asistăm zilnic la scene care ne deranjează, dar nu sunt suficient de agresive încât să considerăm că este necesar să sunăm la poliție. Îmi amintesc de o bunică de la locul de joacă unde mergeam cu Sofia, care se plângea constant că micuța de 3 ani este un copil rău, o admonesta foarte des și uneori chiar îi aplica câte o palmă la fund. Am analizat comportamentul bunicăi și am sperat să o cunosc într-o zi pe mamă pentru a-i spune ceea ce am văzut. Din fericire, într-o zi a venit la joacă cu fetița. Am simțit că-i momentul potrivit și am încercat să o abordez. Dar în timp ce îmi socoteam cuvintele, am văzut-o pe mamă trăgându-i o palmă la fund copilului care se murdărise pe rochița de weekend. Copilul, obișnuit parcă cu asemenea reacții, a trecut mai departe netulburat.

Să fii sunat la 112? Am rămas acolo înghițind în sec. Este uneori imposibil să tragi o concluzie atunci când vezi un copil agresat pentru numai câteva momente. O mamă sau o bunică în parc dă o palmă la fund copilului, îl zguduie puțin, dar suficient pentru a obține reacția dorită sau, pur și simplu, îl agresează verbal. A fost o reacție singulară? Unul dintre acele momente în care îți pierzi răbdarea? Orice părinte își amintește acel moment în care a simțit că orice formă de rațiune îl părăsește. În cazul de față, nu. Momentele de agresiune păreau la ordinea zilei. Numai DGSAPC (Direcția Generală de Asistență Social și Protecția Copilului) în urma unei analize la domiciliu poate concluziona ce-i necesar de făcut. Responsabilitatea noastră este să-i atenționăm și să le dăm posibilitatea să reacționeze. Nu știm unde aceste palme de astăzi vor duce în viitor, când copilul obișnuit deja cu o doză de agresivitate nu va mai reacționa, nici nu știm ce se întâmplă între pereții casei, când aceste persoane își permit să lovească cu dezinvoltură un copil în public.

În cazul de față, din punctul meu de vedere, nu îi sunt respectate drepturile copilului, conform Legii 272/2004, Art. 33.

(1) Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

(2) Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoțională a copilului.

Dar dacă ar fi fost un caz punctual? Atunci, dacă observăm că este un context potrivit, putem încerca să abordăm mama. “Și eu îmi pierd răbdarea uneori și mă învinovățesc cumplit apoi pentru asta. Perioada aceasta este extrem de dificilă. Aș putea să te sprijin în vreun fel? Să stau eu câteva minute cu micuțul?” Formularea adaptată momentului și interlocutorului, dar cu un mesaj empatic și cu dorința de a ajuta, mai degrabă decât a admonesta un părinte pentru o situație greu de descifrat în numai câteva momente.

O altă variantă este aceea de a oferi exemplul propriu în gestionarea situației, fără a aborda părintele. Pur și simplu, observând că poate funcționa și altfel, într-un mod creativ și cu răbdare, îl poate determina pe adult să considere și alte abordări pe viitor. Plantăm o mică sămânță.

Dar dacă observăm că agresivitatea trece dincolo de câteva palme la fund?

O cunoștință întreba pe Facebook ce poate face în cazul în care vecinul, părinte singur, își agresează fetița de 9 ani. Bătăile sunt la intervale de luni, spontane, dar se soldează cu ochi vineți și alte semne vizibile.

Ei bine, în cazul de față legea are și ea lacune, iar autoritățile lipsurile lor, dar ceva este necesar de făcut. Când nu ești sigur ce este de făcut, poți suna la Telefonul Copilului, 116 111, și relata cazul. Apelul este confidențial și cazul va fi cu siguranță analizat.

Aici puteți citi și legislația în vigoare. Dacă pornim de la textul legii, orice cetățean îngrijorat are dreptul, nu obligația, din păcate, cum este în alte țări, să aducă la cunoștința autorităților abuzul la care a asistat.

Legea 272 / 2004 cu privire la drepturile copilului, capitolul VI, articolul 89 (2), spune că: ”Orice persoana fizică sau juridică, precum și copilul, pot sesiza Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzatoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violența sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență”.

Această sesizare va fi urmată de o anchetă socială la domiciliul copilului. În cazul în care se constată că minorul este în pericol, acesta va fi îndepărtat pentru o perioadă sau definitiv de familie, în timp ce se se consiliază familia şi se încearcă soluţionarea problemelor,  astfel încât copilul să fie în siguranţă.

Art. 197, Cod Penal: CAPITOLUL II – Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii/Relele tratamente aplicate minorului

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Aș vrea să știu câte persoane răspund momentan conform acestei legi, dar nu am găsit o statistică. Practic, rămâne ca anchetatorul să decidă dacă se află sau nu în primejdie gravă copilul. Mai mult, din acest text de lege nu înțeleg nici care sunt drepturile care li se suspendă părinților. Realitatea de pe teren susține versiunea în care se consideră că cel mai bine îi este copilului în familie, așadar se încearcă armonizarea situației fără ca minorul să părăsească domiciliul.

Dacă se consideră că nu este în pericol copilul, conform investigaţiilor făcute de serviciile sociale, cazul este monitorizat o perioadă, pentru a se înlătura orice risc și apoi închis. În cazul în care părinții au fost consiliați, cazul se urmăreşte până în momentul în care s-au redus sau au încetat factorii de risc sau familia este capabilă să răspundă nevoilor copilului.

Pe teren, cunoștința în cauză împreună cu alți vecini, martori ai abuzurilor, au încercat pentru o perioadă destul de îndelungată să găsească soluții fără intervenția autorităților. Practic, pentru câteva luni minora a locuit la vecini cu acordul tatălui. Au încercat să discute cu tatăl, dar fără prea mare succes. N-au sesizat autoritățile de teamă că minorul va rămâne sub tutela tatălui, iar acesta va ascunde pe viitor abuzul și nu le va mai permite vecinilor să contacteze fetița.  Mă pot întreba și eu ca alții, a fost decizia corectă sau nu? Adevărul este că a fost o soluție temporară și nu a rezolvat cauza, ba chiar a menținut copilul într-o stare de stres și frică pentru o perioadă mai lungă de timp. Ar fi rezolvat autoritățile altfel situația? Rămâne o întrebare fără răspuns.

Cerșetoria este un abuz grav

În București, asistăm de foarte multe ori la cazuri în care un copil cerșește acompaniat sau nu de un adult. În aceste cazuri soluția potrivită nu este să perpetuăm situația copilului oferindu-i ceea ce cere, ci să încercăm să obținem informații despre el pentru a aduce în atenția autorităților situația gravă în care se află. Dacă nu considerăm sigur sau oportun să inițiem o discuție, putem face poze și comunica exact locația în care a fost văzut și ceea ce făcea.

Copiii singuri acasă pot fi victimele neglijenței

Un prieten mi-a relatat cum cele trei fetițe pe care le vizita într-unul dintre orfelinatele din București, cu vârste între 3 și 6 ani, stătuseră trei zile pe o bancă din fața casei înainte ca vecinii să anunțe autoritățile. În acest timp ele au așteptat-o pe mama lor care le comunicase că se va întoarce repede și nu s-a mai întors deloc. Ele se află momentan în grija statului, dar nu pot fi adoptate, pentru că părinții nu și-au dat acordul. Mă întreb pe lângă câte astfel de cazuri am trecut fără să-mi dau seama?

Conform unui studiu realizat de UNICEF și Asociatia Alternative Sociale, în România, în 2008, în cazul a aproximativ 350.000 de copii, unul dintre părinți lucra în străinătate, iar în cazul a aproape 126.000, ambii părinți. Mulți dintre acești copii rămân în grija unei rude sau a unui vecin. Practic, însă, mulți dintre ei sunt singuri în cea mai mare parte a timpului, unii chiar ajung să se gospodărească singuri la o vârstă la care nu sunt suficient de capabili să o facă. În acest cazuri autoritățile trebuie urgent sesizate. Pentru informații suplimentare, accesați www.singuracasa.ro

Pornografia infantilă este un abuz

Pentru binele copiilor noștri, este util să raportăm materialele pornografice cu minori disponibile pe internet.

De exemplu:

  • copii care trimit sau postează poze nud cu ei ori colegii lor pe internet;
  • site-uri care conţin imagini nud cu copii;
  • site-uri care conţin imagini pornografice cu adulţi şi sunt accesibile copiilor.

Convorbiri între un adult şi un copil, în care adultul îi cere copilului:

  • să-i trimită sau să posteze poze nud;
  • să se întâlnească cu acesta sau să întreţină acte sexuale.

Pentru detalii, accesați www.safernet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *