Știu, bilanţul este despre sfârşituri. Acesta este diferit.

Este despre început, despre prietenie, despre iubire, despre viață nouă şi pură, perfectă, inocentă, despre frumusețe, despre echilibru (sau căutarea lui), despre prezent și trăire conștientă.

Sunt deja doi ani de când ne știm noi două. Ținea un curs despre creșterea copiilor, la care am mers, deși în perioada aceea simțeam că îmi ies cărțile/evenimentele de parenting și pe nas. Îmi spuneam că voi lua o pauză de ele, așa, pentru a-mi acorda răgaz să interiorizez, să filtrez, să diger, să organizez şi să (mă) echilibrez. Treceam printr-o perioadă de tantrumuri intense, mă culcam şi mă trezem cu Aletha Solter. Sună kinky, nu? Aveam informația, studiile, motivele, totul era clar în teorie. Practic, încercam să pun în aplicare, cu reuşite şi eşecuri, să accept, să ascult, să învăţ despre el şi despre mine.

Atunci am început să învăţ mai intens despre mine. Despre butoanele pe care mi le se apasă cu fiecare criză, cu fiecare descărcare plină de sonoritate și energie, care mă lăsa cu și mai puțină vlagă, speranță și cu tot mai multe întrebări și îndoieli. Şi totuşi am mers la acel curs fără aşteptări, iar ce am primit a fost cu totul neaşteptat şi nepreţuit.

Din discuţii despre copii, am continuat cu o sesiune de yoga. Apoi încă una. Am mutat clasa la mine în bucătărie, la o sesiune de brutărit cu maia sălbatică. La scurt timp dau vestea cea mare. Voi mai avea un copil! Încă puțin și ne întâlnim din nou pentru o clasă de yoga. Ghici ce? Amândouă vom mai avea un copil. Sunt două. Şi sunt Clare. Și la un anumit nivel se aseamănă şi ele. Dar mai avem ceva împreună. Un blog. Aspiraţii. Gânduri. Planuri. Chiar și liste de cumpărături :))

Sunt câteva luni de când am chicotit ca un copil la propunerea de a scrie împreună. Vara a fost pe cât de lungă, pe atât de grăbită. S-a împărţit în plimbări, în zâmbete, în mici și mari descorperiri, în încercări și aventuri și planuri încă nepuse în aplicare.

Am pus așteptările în așteptare.

Am lăsat viața să curgă nestingherită, neplanificată, neorganizată. Am uitat de #calacarte și mi-am amintit de #cearfisă. Așa a trecu vara blând. În tihnă. Zburând cu zilele ei calde.

Atât de neobişnuită a fost vara asta că au dispărut din peisaj zilele nesfârșite cu conserve, gătit și pregătit. Am descoperit gătitul în stil minimalist. Şi nu, asta nu înseamnă să mănânci mereu în oras. :)) Îmi place să combin, să testez, să degust, să savurez, să păstrez lucrurile simple. Atât de simplu a fost totul vara asta. Proaspăt. Colorat. Zemos. Aromat. Precum un mic dejun:

 legume curate din grădina bunicilor, pastă de măsline și tahini bio, pe o felie de pâine integrală.

Timpul petrecut la masă a început să se schimbe și el, am început să reduc viteza, gândurile dispersate în zeci de părți, să îmi aduc atenția în mod conștient asupra mâncarii, a provenienței sale, a senzațiilor pe care mi le stârnește, etc. Și am de gând să duc asta la următorul nivel.

Să mai poposiți pe la noi! Despre aventuri frumoase în bucătărie, gânduri, întrebări și descoperiri vă povestesc și altă dată.

Pe curând!

Cătălina

Surse:

Foto – arhivă personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *