Metoda de a naște, cezariană, naștere vaginală sau naștere naturală, anestezie sau nu, travaliu natural sau medicalizat, epiziotomie sau nu, toate sunt subiecte controversate în rândul viitorilor sau actualilor părinți. De ce? Pentru că suntem extrem de atașati de o anumită poveste pe care ne-o spunem, până într-atât încât ne pierdem capacitatea de a schimba perspectiva, de a individualiza experiența. Una dintre metode este cea mai bună, pentru că x,y,z argumente și punct. Zâmbesc la gândul că citind aceste rânduri, unii dintre voi chiar se gândesc: „Bine, bine, dar este clar că nașterea naturală este cea mai bună pentru mamă și făt!” sau „De ce să treacă cineva printr-un asemenea chin când medicina modernă ne oferă astăzi oportunitatea de a naște rapid, sigur, controlat?!”

Atâtea burtici, atâtea experiențe de viață

Ei bine, dacă plecăm de la premiza că există o misiune individuală a existențelor noastre, fără de care n-am fi decât o masă amorfă de indivizi care mănâncă, dorm, se reproduc, aleargă să-și satisfacă nevoi și plăceri, pentru ca la finalul zilei să se piardă într-o negură a inconștienței, atunci ne căutăm această misiune. Nu o să vă întreb care-i misiunea voastră, nu-i subiectul discuției, vă întreb însă cum vă asigurați că mențineți cursul pe drumul vostru, că vă îndreptați către obiectivul propus? Cum adunați învățăturile acestui puzzle numit existență? Și dacă fiecare are drumul lui, cum putem crede că ceea ce ni se potrivește este potrivit și pentru alții?

Aș spune că primul pas pe care îl putem face pentru a rămâne pe drumul nostru este să fim prezenți la ceea ce ne oferă viața, să ne păstrăm conștiența clipă de clipă a ceea ce experimentăm. Din păcate, absorbția completă într-un scenariu, oricare ar fi el, ne știrbește obiectivitatea, ducându-ne până la a pierde cu totul învățătura clipei. Zicând “eu trebuie să nasc natural” sau “eu nu concept să nasc altfel decât prin cezariană”, indiferent de argumente, ne limitează libertatea, creează diviziuni și duce la agresiuni între diferite grupuri cu viziuni diferite.

E clar că aducând în balanță argumentele raționale la care se adaugă trăirile emoționale, suntem înclinați într-o direcție sau alta, dar câți dintre noi n-am simțit trecând printr-unele experiențe că suntem spectatorii vieții noastre și că cel mai bun lucru pe care îl putem face în acele momente este să privim? Că viața are un curs imprevizibil și că ne poartă cu ea în acest vârtej care ne oferă și bune și rele, iar la finalul zilei încăpățânarea noastră n-ar aduce nimic pozitiv? Nu este în puterea noastră să așezăm fătul în uter, nici să controlăm travaliul, nici multe alte aspecte care pot dicta o anumită metodă. Avem numai iluzia că alegem, că suntem în controlul evenimetelor exterioare. Chiar și într-un scenariu clar stabilit de cezariană, ne putem trezi blocați într-un trafic infernal în timpul unui travaliu care progresează rapid și să naștem într-un spital dintr-un sat, complet natural. E imposibil? Nu. Încercând să evităm durerile unui travaliu, putem ajunge la dureri și complicații îngrozitoare după o operație de cezariană.

Oricât de mult am încerca să controlăm lucrurile, experiențele pe care le avem de trăit le vom trăi, pentru că sunt parte din formarea noastră. Putem rămâne inerți la experiența în  sine, focusați să iasă lucrurile în felul nostru, ratând tot ceea ce aveam de învățat. În cazul acesta, vom primi un context propice experienței sub o altă formă mai devreme sau mai târziu.

Mai mult, atașati de dorința puternică de a trăi o anumită experiență ne pierdem obiectivitatea în mijlocul evenimentului, vedem metoda și nu experiența de viață, fiind capabili să ducem acțiunea într-o extremă care ne poate provoca mai multă suferință decât împlinire. Spre exemplu, cunosc poveștile unor mame care au trecut prin agonia unui travaliu de două sau trei zile, fixate că vor naște natural, incapabile să schimbe perspectiva, ajungând până în momentul în care fătul a trecut printr-o mare suferință. Ignorăm în aceste momente că cezariana este un mare progres al medicinei moderne, unul care a salvat viețile a numeroși oameni și care se datorează grației universului. Traumele emoționale pe care încercăm să le evităm transformând nașterea într-un act medical pot fi și ulterior vindecate, conștientizându-le și acționând pentru ameliorarea efectelor secundare. De cealaltă parte, nevoia de a ne controla viața, ne duce până la a lua hotărârea să fixăm data cezarianei într-o anumită zodie sau în așa fel încât să se plieze în programul de concediu.

Așadar, o fixație este în egală măsură găunoasă, având potențialul de a ne limita libertatea și de a ne provoca suferință dacă nu iese așa cum ne-am imaginat. Cred însă că este benefic să ne proiectăm cu lux de detalii una dintre metode, să o programăm, să-i dăm forță să se materializeze așa cum ne dorim, să o trăim în avans pe cât de vivid putem, dar înaintea evenimentului, singura abordare este aceea de a ne elibera mintea și a lăsa natura să-și urmeze cursul.

Obiectivul este de a avea o naștere împlinitoare, din care amândoi, copil și mamă, să ieșim nu numai sănătoși fizic, dar fără a ne știrbi potențialul de a ne materializa misiunea acestei vieți, iar singura cale de a face acest lucru este să ne păstrăm conștiența și claritatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *