Mi-e dat să văd copilul dulce, cu drag de viață, cu tot ceea ce este în ea. Cel care trăiește moment cu moment, fără să anticipeze, să-și facă planuri sau așteptări. Mă tulbură să-i văd contactul cu mediul care-i frânge treptat elanul pentru a o încadra în conveniențele sociale, conturându-i o expresie cunoscută a emoțiilor și antrenând-o să anticipeze viața. Tare-i greu pentru un părinte să treacă prin acest proces de adaptare fără a interveni să protejeze copilul de tot și de toate.

Îi văd lumina din ochi când vede copiii. Se duce uneori țintită la câte unul, îl ia în brațe și-l pupă cu drag. Dar apoi, poc, primește o palmă sau este împinsă. Se adună anevoios de pe jos uneori cu inima frântă, iar eu îmi șterg o lacrimă în interior să nu mă vadă.

Am observat că mai nou pupă mâna copiilor. I-am spus, probabil, că pe Clara este mai bine să o pupe pe mânuțe, că o sufoca uneori cu iubirea ei, așa că ea a rămas cu ideea aceasta.

Se spune că dacă un copil eșuează de trei ori la rând, îl doboară. Astăzi Sofica a “încasat-o” de trei ori și eu am fost acolo. Eram lângă un leagăn balansoar, tatăl cu fiul se dădeau și ea aștepta să-i vină rândul. După vreo 5-6 minute se dau cei doi jos, iar ea se duce la băiețelul care avea în jur de 3 ani și îi spune:

  • Mulțumesc!, după care se apleacă și îi pupă mâna.

Tatăl este vădit mirat de asemenea gest. Sofia se apleacă să-l pupe pe frunte, dar el se întoarce cu spatele. Tatăl intervine:

  • Stai să te pupe fata! Ce-i cu tine?

Băiețelul însă se întoarce pe călcâie și se urcă din nou în leagăn, iar ea rămâne bulversată. Stă un moment pe gânduri, neștiind ce să facă, după care pleacă spre un tobogan.

Acolo, altă poveste.  Un copilaș micuț, de vreo 2 ani, stă nemișcat la capătul toboganului. Îl vede și se duce lângă el:

  • Îmi daai, te loog, voie să mă dauu șii eu pe tobogan?, întreabă rar, căutându-și cuvintele.
  • Nuu, zice cel mic. Mama încearcă să-l convingă, dar el nimic, proțap acolo.

Sofia stă și așteaptă, după care spune tare:

  • Eu sunt Sofia Doblilă. Pe tine cum te cheamă?
  • Andei, spune băiețelul, iar Sofia pe apleacă să-l pupe pe umăr. Moment în care el o împinge și cade pe spate.

Mi se oprește respirația. Urc rapid scara să ajung la ea să o ajut să se ridice. Este încruntată, serioasă, dar nu are nicio reacție. Coborâm și îi explic că s-a speriat băiețelul de apropierea ei. Nu a știut ce vrea de la el, așa că a împins-o de teamă. Pare că mă ascultă, dar tot încruntată rămâne.

Îi propun să dăm ursulețul în leagăn și se bucură de idee. Mergem frumușel, îl așezăm într-un leagăn liber și ea îl dă încetișor. După numai două minute, apare o fetiță cam de 4-5 ani. Sofia se luminează când o vede. Fetița se apropie de Sofia și vrea să împingă și ea leagănul, așa că ia mâna de pe leagăn și pune mâna pe fetiță încântată.

Îmi doresc în sinea mea să nu-i vină ideea să o pupe, dar deodată o văd cum îi ia mâna și o trage spre ea. Fetița, luată prin surprinde, o împinge cu cotul. Se face liniște o clipă, în care-i aud aripile strângându-se și deodată aleargă spre mine plângând cu suspine. Se urcă în brațele mele, se așează cu capul pe umărul meu și nu vrea să mai înfrunte nimic astăzi. Nu zic nimic. O las să-și spună amarul. Plânge neconsolată în drum spre casă, iar eu o țin lipită de mine cu un nod în capul pieptului.

This Post Has 4 Comments

  1. Natalia

    Poate gresesc, te rog sa ma ierti. Vreau doar sa spun ca inteleg dezamagirea Sofiei ca nu ii sunt primite gesturile, dar inteleg si retinerea celorlalti copii in a primi pupicii. Clar nu e ok faptul ca a fost impinsa, dar inteleg retinerea, atat.

    1. adriana

      Și eu îi înțeleg. Este o agresiune să intrii în spațiul personal al cuiva fără invitație, chiar dacă ai dorința de a mângâia. Din păcate, cei mici nu se retrag ca noi, adulții, nu comunică verbal că-i deranjează. Așa că ajung micii să primească o palmă pentru un pupic și îmi imaginez confuzia din căpșoarele lor la așa ceva. Procesu-i firesc, de aclimatizare la lumea de aici, dar nu-i ușor de privit, nici de dus pentru un copil așa mic.

  2. Mihaela Damaceanu

    Mama, dar ce nod trebuie sa fi avut, ca mi-am înghițit si eu lacrimile, d-apăi tu!!! Al meu e mai mare si singur la părinți, astfel ca sufoca si el copiii. La grădinița la care era mi-au spus ca nu stie sa se poarte cu copiii, dar relationeaza foarte bine cu adulții. Evident ca nu stia, ma intreb de unde ar fi putut sa stie, chiar daca ieseam zilnic cu el in parc. Cele cateva ore pe zi petrecute afara la varstele mici nu sunt suficiente sa invate un copil mic sa relationeze. Cu mintea de acum spun asta. Cu cea de atunci, nu prea. Adica m-a durut. Si inca mai avem dureri de trecut, si noi, si ei. Tare i-as dă micutei tale o luuuunga îmbrătisare, nu ca ii lipsesc, ci doar asa. Si-as pupa si o manuta mica si pufoasa

    1. adriana

      Am primit pupicii și i-am dat cu dobândă 🙂 Mulțumim 🙂 Da, încep să văd pasul firesc spre grădiniță. Nu-i mai suntem suficienți noi, iar frații ei sunt de vârste diferite – Clara este prea mică, iar Victor prea mare, așa că îi permite orice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *