foto blog - a si s

Piciorușa. Spiridușa. Gânga. Purcelușa. Mica cea mai mica. Ochișoarea. Suflețica. Sofia. Și Mami.

Nu știu în ce moment am devenit mamă sau dacă am devenit încă. Mimez grija uneia, acțiunile ei, îmi caut puiul cu privirea clipă de clipă, dar nu știu dacă așa ar trebui să fie o mamă. Învăț în fiecare zi. Îmi amintesc prima vizită la medic. Veți avea un an cel puțin interesat, ne spusese. Capul mi se învârtea, nu mai reușisem să înghit ceva de zile întregi, fericirea incredibilă de a avea o viață înăuntru era mai degrabă o teamă cumplită și o luptă pentru supraviețuire. Avea numai 2,5 cm și i-am ascultat pulsul la ecograf. Nu simțeam că-i real, era doar un concept, un sunet la un aparat. A rămas așa pentru următoarele opt luni când a început să-mi vorbească: să se liniștească când mă linișteam, să-și schimbe poziția când mi-o schimbam, să se întindă și să sughită. O așteptam fără să mi-o închipui în vreun fel. Dezbăteam numele cu tati, era Iulia pentru el, Ela sau Eva pentru mine, când ea a pus capăt discuțiilor spunându-mi într-o dimineață fără echivoc: Eu sunt Sofia. N-am putut să o contrazic.

Avea un alt plan despre cum o să vină ea pe lume, cu totul natural, fără anestezii, tăieturi sau programări. Ne-am sincronizat și am înfruntat sistemul cezarienelor pentru a o lăsa să se manifeste în această lume din prima clipă așa cum era: un copil liber, un om liber.

Pe repede înainte

Mi-a redefinit reperele, toleranța, filozofia de viață. Nu mai este timp pentru tânjeală. Nu mai este un mâine când voi renunța la zahăr, când mă voi disciplina, când îmi voi pune ordine în gânduri și teorii. Acum este tot ce avem. Eu și ea suntem partenere pentru o viață. Acum sunt tot ceea ce pot fi, încerc să-mi exprim potențialul și să-mi ating maximul. Pentru că acum ea are nevoie de mine. Nu de cuvinte, nici de promisiuni. Are nevoie să fiu, pentru ca ea să fie tot ceea ce poate fi. Noi două, pe acest drum, cu îngăduință și respect una față de cealaltă.

În prima săptămână după naștere încă mi-era greu să înțeleg că această ființă mică, absolut perfectă, trăise nouă luni în mine și acum era afară privind cu un botic curios viața. Inima mea era legata de-a ei. Dincolo de cuvinte bat și acum la unison. Credința mută care mă guvernează este că nu pot bate una fără cealaltă. Mi se oprește respirația la gândul că ceva nu-i în regulă cu ea. Mi-e dor de ea când este în camera alăturată. Se luminează camera când zâmbește și lacrimi de bucurie mă inundă.

În aproape trei luni mi-a arătat că rolul de părinte este unul pe care trebuie să-l accepți cu umilință. Un rol pe care-l trebuie să-l joci clipă de clipă. Măsura reușitei este dată de locul pe care îl creezi acestui om mic lângă tine. Fără să-l limitezi la ceea ce știi, fără să-l constrângi să meargă pe drumuri bătătorite, să-l sprijini să exploreze și să-și creeze partea lui de lume.

Disciplină de mamă

După ore de studiu și practică, cunosc principiile energetice de bază și modul în care poti fi aplicate în viața cotidiană, rolurile diferitelor practici spirituale și necesitatea de a avea o disciplină în acest sens. Cu toate acestea, nu le-am integrat complet în viața noastră. Acesta este anul în care o voi face. Așadar, blogul acesta este un jurnal al disciplinei de mamă.

În armonie cu noi, cu cei din jur și cu natura, în simplitate și naturalețe sunt alte principii pe care am început de ani să le integrăm și anul acesta voi aduce și în acest colț mai multă disciplină. În practică, înseamnă o dietă vegetariană cu produse cât mai naturale, fără medicină alopată pe cât posibil, cu mintea limpede, în natură și în mișcare cât mai mult.

O altă valoare esențială este „satisfacția”. Sunt mulțumită cu ceea ce am. Nu gonesc în fiecare zi spre un mâine când voi avea mai mult. Trăiesc acum. Sunt cumpătată cu resursele.

Păstrez o igienă fizică, mentală și energetică prin disciplină, antrenamentul simțurilor și limitarea egoului.

Mă pregătesc pentru a o școli și educa pe Sofia acasă. Termenul pe care l-am întâlnit în literatura de specialitate este “homeschooling ”, care ar putea avea ca echivalent în limba română, “educația acasă” sau “ metodă de învățământ autodidact”. Citesc, mă documentez, mă raportez la orice situație de viață ca la un context de învățare, analizez metodele Montessori, Charlottle Mason, Waldorf, teoria inteligenţelor multiple, educația Charlottle Mason, educaţia Waldorf, unschooling-ul radical sau numai parțial, metodele educaționale clasice și multe altele. La mijlocul anului următor voi lansa proiectul “Școala fără Școală”, despre care vă voi da mai multe detalii pe parcurs ce avansează. Ne vom construi o casă în natură independentă din punct de vedere energetic, cu mâinile noastre, din materiale ecologice. Nu în ultimul rând, voi structura seminarii și clase de Yoga&Ayurveda adaptate mămicilor și copiilor.

Adriana Dobrilă

Profesor de Yoga. Specialist în comunicare și marketing. Membru fondator al Asociației ROI. Aspirantă la libertate și evoluție spirituală. Student al filozofiei Vedanta. Mamă. Soție.