Când aveam șase ani am primit un cadou minunat, pe tatăl meu. Eram un copil timorat, slab, ascuns, incapabil să se exprime, cu o nevoie disperată să fie văzut. Viața fusese tulburătoare pentru mine, nu-mi oferise stabilitate, ci doar transformări, nu-mi oferise zâmbete, ci doar zbateri, iar acum venea să-mi zguduie convingerea fermă că mâine poate fi mai rău.

Am pășit temătoare în această nouă realitate în care cineva mă vedea, dar nu numai atât, vedea ce-i mai bun din mine. Cu bunătate și răbdare m-a invitat să înfloresc așa cum el mă văzuse de la început, a așteptat să accept că uneori viața este surprinzătoare și ne oferă mai mult decât sperăm. În scurt timp am devenit fata lui tata și s-a creat un filtru de voie bună pentru tot ce viața arunca negativ spre mine.

Am învățat o lecție foarte importantă de la el: atingerea unei inimi deschise transformă totul în jur. Deschiderea lui i-a oferit capacitatea uimitoare de a iubi necondiționat, fără diferențe, un copil care nu era biologic al lui; de a vindeca și așeza viețile celor din jur; de a reflecta iubire și bunătate în orice experiență. Deși fizic nu mai este cu mine, atingerea lui mi-a schimbat perspectiva asupra vieții.

Mi-au revenit amintirile zilele acestea, pentru că micuța mea a primit un cadou similar, pe bunicul ei nebiologic, Taiu. N-am fost despărțite nici măcar o zi în ultimul an și nouă luni. Am adormit și ne-am trezit împreună, ne-am făcut programul împreună și părea că vom face o trecere treptată spre o mai mare independență a ei. Însă viața ne-a surprins. În ultimele trei luni starea mea de sănătate nu mi-a mai permis să mă ocup de ea așa cum mi-aș fi dorit și m-a obligat să accept ajutor din exterior.

În această schimbare de repere, Sofia l-a întâlnit pe Taiu. Aș putea spune că universul a conspirat ca programul lui să se așeze în așa măsură încât să fie disponibil pentru ea, dar știu că așezarea interioară modelează totul în jur. În scurt timp, Sofica a început să mănânce cu Taiu, să citească cu el, să doarmă, să iasă la plimbare, să dea mâncare la găini, să urmărească gândaci, să alerge pe stadion, să culeaga zmeură, să hrănească ieduți, să nu mai vrea să se dea jos din brațe de la Taiu și mai grav, să nu accepte ca cineva să răpească timpul lui, care era clar și fără echivoc, al ei. Și el i s-a oferit cu totul, de parcă era un loc pregătit în inima lui pe care ea să-l ocupe. Lipsurile de timp sau de pregătire au picat în fața acestor două inimi deschise care s-au atins.

Mă bucur că viața a ales să-i ofere la o vârstă atât de mică un cadou atât de mare, înțelegerea că iubirea nu-i o legătură de sânge, nici o convenție socială, nu poate fi comandată, solicitată, nu ține de vreo obligativitate legală, este o deschidere spontană a inimii. Iar mie mi-a fost util să-mi reamintesc că universul îți oferă ceea ce ai nevoie, atunci când ai nevoie, nu neapărat însă sub forma la care te aștepți tu.

Am sunat-o aseara, dar nu a avut prea mult timp să converseze cu mine, dar printre chineza pe care o turuia la telefon s-a înțeles foarte clar, Taiu. Era cu Taiu și era bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *