Alăptez la cerere de aproape 15 luni. Am pus bebelușa la sân imediat după naștere și am continuat să o alăptez ori de câte ori am simțit că are o nevoie, nelimitând la nevoia de hrană. Alăptatul a ușurat tranziția de la viața intrauterină la mediul exterior în primele luni de viață, a linștit-o când stimulii exteriori o epuizau, a sprijinit-o într-o dezvoltare fizică armonioasă, a calmat-o în timpul puseelor de creștere sau a durerilor asociate cu apariția dinților. Am văzut beneficiile alăptării la cerere: un copil cu un sistem imunitar puternic, fericit, echilibrat, stăpân pe sine, energic. Susțin alăptatul la cerere bazat pe armonizarea intuiției de mamă și informarea aprofundată, însă cred că este nevoie să acordăm mai multă atenție momentului când oferim sânul copilului.

Am urmat de la început o abordare fără limite de a oferi sânul, nu numai pentru hrană, cât și pentru confort și alinare. Practic, Sofia a fost hrănită și atunci când avea nevoie să fie hrănită și atunci când avea nevoie de confort emoțional, să fie mângâiată, alintată, ținută în brațe, plânsul să-i fie acceptat și ea să se simtă în siguranță pentru a se descărca.

Ca urmare, a luat în greutate mai mult decât media în toată perioadă cât a fost exclusiv hrănită la sân. Teoria conform căreia copilul se hrănește atât cât are nevoie, luându-și tot ceea ce îi este necesar din laptele matern, este validă, atâta timp cât acesta nu se hrănește pe fondul stresului. În acest caz, s-a hrănit cu mai mult decât îi era necesar, iar eu, ca orice părinte, m-am bucurat de bebelușa mea mâncăcioasă și pufoasă, fără a citi printre rânduri sau a căuta nod în papură.

Am plecat de la premiza că plânsul este un semnal că ceva nu-i în regulă și un inamic al linștii și armoniei familiei, așa că este nevoie să fac ceea ce este de făcut pentru a-l elimina.

Plânsul nu este bau-bau

Carte-Aletha-SolterCitind cartea psihologului Aletha Solter, “Lacrimi și crize de furie”, pe care v-o recomand, mi-am reamintit ceea ce știam, dar nu adaptasem contextului bebelușei. Copiii plâng pentru că au anumite nevoi fiziologice, pe care, în lipsa abilității de a le exprima verbal, le comunică prin plâns. Plâng însă și pentru a se elibera de stres, cauzat de traume pre sau perinatale, nevoie neîmplinite, suprastimulare (sunet, lumină, miros etc), frustrări de creștere, durere fizică, experiențe înfricoșătoare etc. O funcție pe care am ignorat-o, transformându-mă în mama magician, care scoate din pălărie jucăria, jocul, cuvintele, schimonoselile, legănatul, alintatul, mângâiatul sau sânul ori de câte ori simte iminența unui episod de plâns.

Consider astăzi că destigmatizarea plânsului este extrem de utilă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin aceasta, noi, părinții, comunicăm nu numai în perioada bebelușeniei, dar pentru toată viața, că orice emoție este validă și acceptată. Că nu este cazul să-și acopere anumite emoții, ba chiar să dezvolte în timp tipare complexe de blocare a lor (alcool, activitate în exces, mâncat pe fond de stres, tensiuni musculare etc). În plus, spune Aletha pe baza studiilor, plânsul este util pentru dezvoltarea emoțională a copiilor, contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil, acceptarea plânsului crește stima de sine a copiilor și copiii care plând atât cât au nevoie învață mai bine.

Demonii noștri legați de plâns

Pe de altă parte, manifestarea unor emoții puternice de plâns sau furie sau ambele ne pune față în față cu tiparele noastre dezvoltate într-o viață, prin care ne-am blocat emoțiile, ne-am pus măști când ne-am prezentat social neconformi și am găsit mecanisme pentru a acoperi aceste emoții. Astăzi avem de făcut alegerea de a perpetua un tipar nociv sau de a ne schimba noi pentru a oferi un alt cadru de dezvoltare copiilor.

Acest pas nu este însă ușor. Avem tendința firească de a valida și a ne asuma ceea ce ne este confortabil din informațiile pe care le găsim în exterior și suntem destul de rezistenți schimbării perspectivei. În cazul meu, a fost ușor să accept teoria Montessori conform căreia copiilor este util să li se răspundă rapid când plâng, pentru a dezvolta un sentiment de încredere că universul în care trăiește răspunde solicitărilor lui. Am interpretat acest răspuns rapid ca punând punct plânsului și m-am considerat responsabilă pentru a găsi soluții ori de câte ori acesta apare. Înțeleg astăzi că uneori este nevoie numai să fiu prezentă și atentă pentru a oferi confortul copilului de a se manifesta.

În plus, am îmbrățișat imaginea mamei care trăiește în armonie cu natura, simțând copilul mai mult decât analizând ceea ce se întâmplă și studiind. Mi-e clar astăzi că este nevoie de echilibru în toate.

Alăptatul la cerere nu este cea mai bună soluție pentru alinare

Au fost momente în care am dat la o parte rapid alte nevoi de ordin fiziologic (schimbarea scutecului, eliminarea stimulilor în exces, adaptarea temperaturii etc)  și am oferit sânul înainte ca plânsul să se instaleze fără a considera alte soluții. Nu cred că este vreun dubiu pentru vreo mamă că alăptatul calmează rapid și eficient. Cu toate acestea, nevoia copilului de alinare, contact fizic, apropiere, iubire, poate fi satisfăcută și ținând copilul în brațe și comunicându-i prezența, atenția și iubirea ta, nu distrăgându-l sau blocându-i exprimarea emoției.

Stresul blocat acumulat de-a lungul timpului sau cel neexteriorizat din timpul zilei pot determina copilul, cum este cazul Sofiei, să se trezească noaptea de nenumărate ori și să se liniștească numai în prezența elementului ei de confort, care, în cazul de față, este sânul. La fel, calmarea și readormirea după o secvență de somn este pusă tot pe baza suptului. Putea fi o suzetă, o păturică, ursuleț sau altceva, pe care le putea accesa singură. Cu toate că niciuna dintre aceste variante nu-i ideală, pentru că nu sunt implică un sistem de autocalmare intern, n-ar fi implicat totuși trezirea mea.

Am testat această teorie într-o seară, după ce am eliminat teoria hranei insuficiente pe timpul zilei, când Sofica era evident iritată, a plâns la baie și a continuat când am încercat să o schimbăm în pijamale. În loc să o distrag, am ținut-o de mână și am pupat-o pe frunte. Am dus-o în pat, unde a adormit după câteva suspine și s-a trezit o singură dată noaptea.

Somnul fragmentat al bebelușei m-a epuizat

Blocând descărcarea emoțională a bebelușei și sprijinând formarea unui tipar de calmare bazat pe alăptare sunt pusă astăzi în fața unor provocări:

  • Bebelușa nu doarme cu nimeni altcineva în afară de mine
  • Se trezește de 5-6 ori noaptea pentru a suge sau, corect spus, se trezește și are nevoie de sân pentru a se calma și a adormi la loc
  • Cântăresc sub greutatea de dinainte de naștere
  • Nu reușesc să-mi mențin practica yoga, care face parte din pregătirea mea ca îndrumător
  • Pe fondul epuizării am avut o criză cauzată de o disfuncție biliară/colică și de câteva zile sunt amețită și cu greu pot să mă concentrez
  • Nu sunt complet disponibilă ziua pentru a o sprijini pe Sofica în jocurile și dezvoltarea ei sau pentru a studia în continuare despre creșterea copiilor

Aici suntem, dar avem soluții la îndemână.

  • Voi avea în focus descărcările ei emoționale prin plâns sau furie pentru a încerca să le ofer un cadru să se exprime (prezență, înțelegere, acceptare, iubire).
  • Voi observa dacă noaptea reușesc să o sprijin să se liniștească fără a-i oferi sânul, cu riscul de a izbucni în plâns și a continua pentru o perioadă destul de lungă la început. Sunt reticentă față de acest proces, dar îmi propun să mă explorez și să explorez.
  • În ciuda dezvoltării acestui mecanism și a epuizării mele, voi încerca să o înțarc pe Sofia cu blândețe când va fi pregătită. Deși îmi propusesem în această primăvară, voi lăsa acest proces să vină la timpul lui.
  • Voi încerca să-mi ajustez puțin alimentația pentru a include mai multe glucide, vitamine și minerale, o suplimentare cu Schinduf, o cură cu alge și mai văd de aici.

Copiii nu sunt statistici sau teorii

Oricât de bine sună unele teorii, sunt validate numai la contactul cu individualitatea fiecărui copil. Datoria noastră de părinți este să ne păstrăm mintea deschisă pentru a observa când o metodă este mai potrivită și să ajustăm din mers. Am exemplul unei prietene care mi-a spus:

  • Am alăptat la cerere, dar din patru în patru ore.
  • Cum vine asta? am întrebat-o, răzvrâtindu-se în mine vocile oponenților alăptatului la program.
  • Păi, în celălalt interval am considerat că are alte nevoi, cărora le-am răspuns în alt fel.

În cazul ei a funcționat de minune. A alăptat peste doi ani. Copilul a luat în greutate foarte bine, nu a avut „colici”, n-a avut accese de plâns, fiind și un copil deosebit de liniștit și fericit. S-a înțărcat singur în urma unei discuții în care mama i-a comunicat că ar fi util să treacă la o altă etapă și așa a fost chiar de a doua zi.

Sper ca experiența mea ar putea să sprijine cel puțin o mamă să doarmă noaptea sau un copil să se dezvolte într-un cadru care să-i permită exprimarea tuturor emoțiilor.

 

This Post Has 7 Comments

  1. Ioana

    La ce varsta ati avut experienta aceasta ca Sofia sa se comporte total diferit intr-o seara ( sa accepte sa adoarma fara san)? S-a comportat similar noptile urmatoare? Va intreb pt ca am si eu un bebelus baietel de 7 luni care e dependent de san noaptea, cu treziri dese.

    1. Gust de Fericire

      La 1 an și 4 luni. Nu s-a repetat. De când a apărut acest episod, am încercat ca noaptea să nu-i ofer sânul de prima dată, să încerc să-i ofer alte variante (stat lângă ea ferm, mângâind-o, alintând-o, dar știind în inima mea că e mai bine pentru ea, așadar hotărâtă) și am observat că nu mai plânge isteric, așa cum făcea în trecut. Am reușit ca în ultimele nopți să reducem numărul de alăptări la două. Încerc acest proces treptat. Scopul este să fiu lângă ea, să nu se simtă singură/nevăzută/neiubită, dar o las să încerce să se calmeze singură. Este un proces treptat și încerc cu răbdare să trecem prin el. Nu vreau să o înțarc, vreau numai să scoatem alăptările de noapte și să schimbăm obiceiurile de somn.

      Dar cred că vorbim oricum de etape diferite. În momentul ăsta am scos mesele de zi, au rămas mesele de seară/dimineață + mesele de noapte. Din ceea ce am citit vis-a-vis de somn, între 6-9 luni se stabilesc obiceiurile de somn. Practic, în această etapă puteți testa mai multe variante pentru a vedea ce funcționează sau nu. La 7 luni, îmi amintesc că am încercat să opresc alăptatul pe timpul nopții și Sofia era extrem de vehementă, iar eu considerând că îi fac rău dacă o las să plângă, am oprit această metodă imediat. Cu experiența de acum aș fi încercat – muzică liniștitoare, uleiuri esențiale, să o țin lipită de mine, să o aștept puțin să se liniștească 1 minut, a doua zi puțin mai mult, un proces treptat, dar hotărât. Nu sunt adepta metodelor Cry it out (de a lăsa copilul să plângă până adoarme în diferite etape), dar metodelor blânde de a forma obiceiuri sănătoase de somn.

    2. Gust de Fericire

      Aș vrea să-ți mai dau niște info, care poate ajută. Până într-un an, laptele matern este baza, iar noaptea acesta are o altă calitate decât ziua și este într-o cantitate mai mare. Așa că mă gândesc că un obiectiv ar putea fi să nu mai asocieze somnul cu sânul și doi să reduceți, dar să nu eliminați alăptările nocturne. Ce părere ai? Niște filmulețe utile pentru a descifra plânsul, pentru că știu cât de greu este să-ți dai uneori seama care sunt motivele – https://www.youtube.com/watch?v=oe4YiramoEM . La fel, îți recomand ceea ce încerc și eu – uleiul de lavandă în umidificator sau 1-2 picături pe pijamale înainte de somn, muzică liniștitoare, întuneric, liniște în casă, reduse sursele de stres – televizorul, mall-urile/locurile aglomerate și văzut cum răspunde.

  2. Mara

    Buna, mesele lui nu sunt „regulate”, e alaptat la cerere, mai putin in zilele/orele in care nu sunt acasa. Adoarme doar la san.
    Initial am zis ca e ok asa si nu am dat atentie momentelor cand cerea sanul, dar de cand am citit cartea Alethei Sotler am incrput sa fiu mai atenta si sa aman/distrag atentia de la san in momentele in care stiam ca nu e vorba despre foame.
    Daca incerc sa-i spun orice legat de intreruptul alaptarii, are exact efectul invers si imi si spune „nu mai dice mimic, mami”:))
    Si baiatul meu este ovo-lactovegetarian, niciodata zahar sau faina alba, fructele sunt baza, legume si leguminoase mananca cu placere, nuci si seminte cu moderatie, mei nu refuza niciodata.
    Cristela , Pavel Chirila si Olivia Steer mi-au fost si sunt sursa de inspiratie, pe Sorina Soescu am descoperit-o de curand si nu ma satur s-o ascult/citesc. Sfaturile ei sunt minunate, am incetat sa mai fac matematica in bucatarie:)

    1. Gust de Fericire

      Nu știam de Sorina Soescu, dar mă bucur că mi-a spus despre ea, pentru că am nevoie de un suflu nou de inspirație. Am câteva idei, care poate îți sunt utile. Poate pe unele le-ai încercat deja. 1. Patul lui din care să se poată da jos cu ușurință. 2. Când nu sunt eu, Sofia adoarme și cu mama sau bona, rar, dar se întâmplă. Ambele o leagănă și îi cântă. Știu că v-ați format o rutină, dar poți să spargi puțin tiparul și când este cu tine. Să încerci să-l adormi altfel, legănat, cu muzica în surdină, ulei esențial de lavandă – câteva picături pe pijamale, să-l pui la somn atunci când este foarte adormit. Cheia stă în crearea unui tipar nou care să presupună autocalmarea. Noaptea, treptat, să nu-i dai din prima sânul, să discuți puțin cu el, să fii lângă el. Să-i spui că-l iubești la fel ca întotdeauna și că sânul nu este singura cale prin care este lângă tine și îi arăți că-l iubești. Niște exemple ar fi utile. Dar cred că este un proces treptat și fiecare copil are ritmul lui. Cred că va face saltul când este pregătit, pur și simplu. Până atunci tu scoți treptat mesele și le înlocuiești cu hrană solidă. Eventual să discutați și despre ce hrană este mai potrivită pentru el, pentru vârsta lui, de ce bebelușii sug și el nu mai are nevoie. 3. Într-o altă ordine de idei, uită-te puțin și în interior. Am simțit la mine un atașament față de alăptat, pe care nu-l conștientizasem. Subtil, tăcut, dar acolo.

  3. Mara

    La ce varsta s-a autointarcat? Ce argumente au determinat-o?
    Am si eu un baietel de 2 ani jumate care nici nu vrea sa auda despre asta. Orice discutie despre renuntare aduce cateva zile in care nu se mai dezplipeste de san..

    1. Gust de Fericire

      Bună. Clar, fiecare copil are ritmul lui. Prietena mea a început prin a rări mesele. Mese de noapte nu mai existau, numai una dimineața și una seara. Băiețelul – 2 ani și 4 luni. Discuția a fost legată de faptul că el a crescut și i-a propus să încerce la masa de dimineață alte alimente și apoi seara la fel. I-a explicat de ce bebelușii sug și de ce pe măsură ce crești nu mai ai nevoie să sugi, cum este util pentru un băiat mai mare să se hrănească cu altceva și tot așa. A fost un proces treptat cu ea însăși și apoi cu el. Și mamele au un atașament legat de alăptat, chiar daca nu este conștient. A doua zi copilul hotărât, nu a mai cerut la sân, iar mama puțin dezamagită că nu mai are nevoie de ea ca înainte. Sânul nu era folosit pentru a se liniști, era numai o reminescență a unei nevoi trecute legate de hrană. Din câte îmi spui, pare că nu e pregătit. Câte mese are acum? Cum este relația lui cu alte alimente?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *