Când ai trei copii în casă, începi să bați hotelurile mai abitir ca în tinerețe pentru o oră de liniște sau o seară cu partenerul. Nici timpul nu-i din belșug. Ai trei ore, cât de la un alăptat la altul. Așa că ai nevoie să fie prin preajmă, uneori chiar vis-a-vis. Nici să nu fie prea scump, că, nah, stai numa’ un pic. Nici să nu fie vreo speluncă, că ai nevoie uneori și de puțină magie.

Și așa au început aventurile noastre prin hotelurile bucureștene. Toate planurile încep cu “îți mai aduci cum eram noi doi” sau ce “făceam noi doi”. Mi-aduc da, cum să nu-mi aduc. Așa că-mi pun o rochie neagră mulată, pantofi cu toc, un machiaj puțin strident pentru vremurile de acum și-s gata. Face și el un efort și își pune pantofii sport “buni” și un tricou negăurit.

Mergem la restaurantul de la colțul blocului să bem un pahar cu vin. Și cum stăteam noi buză în buză, ca un meduz cu o meduză, proaspăt fugiți de fix zece minute de acasă acasă, cu aere de tineri fără obligații, a sunat mama să ne anunțe că și-a uitat cheia în apartament. Uite așa, în trei minute, ne-am trezit cu un copil în brațe, unul la sân și unul atentând la sticla cu vin. Și după alăptat a urmat și un regurgitat, așa că ne-a fost puțin alterată imaginea, dar nu ne-am lăsat intimidați.

Am chemat un Uber și am plecat spre locul magiei. Visam la o cadă cu spumă și niște bomboane cu ciocolată. Simțeam o durere în fiecare mușchi și o nevoie acută să zac undeva. Ca atare, mă zbătusem să găsesc o cameră de hotel cu o cadă atotcuprinzătoare și m-am înarmat cu un spumant pe care dădusem banii de covrigi pe toată săptămâna. După ce am bătut hotelul în lung și-n lat pentru a găsi recepția, am fost anunțați că, de fapt, camera se găsește în aripa rezidențială.

Misiunea n-a fost simplă, așa că ne-a furat jumătate de oră din timpul nostru neprețuit. Cu drumul până acolo, o oră era aproape pe ducă, când, în sfârșit, am găsit recepția pitită într-un apartament. Ne-a măsurat un tânăr din cap până în tălpi și ne-a întrebat cât stăm. Dornică să terminăm discuția, am răspuns rapid: o oră jumătate și, din exces de zel, am plătit tot eu. Moment în care consortul a primit pe furiș o bătaie pe umăr.

Cu un zâmbet din colțul gurii am primit și cheia. V-am făcut un upgrade ne spune, ați primit un apartament luxury și …niște cuvinte care nu mă interesau deloc. Am mulțumit din suflet și am plecat. După vreo 5-6 etaje și, înainte ca tălpile să-mi sângereze, am găsit și vestitul apartament. Am intrat ca la pomul lăudat. Ne-a întâmpinat un apartament minunat, dar n-a durat mult până am observat că aveam numai o mică baie, cu o cabină de duș.

Ne-am fi dus să ne cerem drepturile, dar cele șase etaje, drumul până la recepție și eventuala soluționare nu puteau fi mai scurte de 30 de minute. Așa că am înghițit în sec, ne-am așezat în pat, ne-am zâmbit unul altuia ca de la un camarad prin tranșeele vieții de părinte la altul și ne-am pus ceasul să sune într-o oră și jumătate, cât aveam de gând să dormim neîntrerupt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *