Sincer și clar, sunt “rotundă” așa cum sunt!

Începând cu o vârstă, care variază de la femeie la femeie, simți inevitabil presiunea. N-as spune că ești victima unui război de guerillă, pentru că este opțiunea ta dacă devii victima întrebărilor, îți compari viața cu a altor membri ai familiei, îți trec prin fața ochilor cei zeci de copii ai foștilor colegi de liceu și tânguielile mamei te urmăresc și în clipele de liniște. Presiunea devine tangibilă, solidă și deja este o etichetă pentru fericirea ta. Și pentru că atragi ceea ce gândești,  în fiecare coonversație sau interacțiune, cineva este curios să știe de ce nu te măriți, de ce nu faci copii și ție ți se usucă gâtul și te uiți cu ochi goi de „femeie numai pe jumătate”. Așadar, îți pui verdictul și te apuci de treabă. Pasul următor este găsirea unui tată pentru copil, punerea iubitului la colț că nu te mai cere, înseminări și sex cu scop precis. Toate fără a înțelege clar dacă ai nevoie să faci un copil sau să te măriți. Timpul și societatea ți-au dat deadline și tu te grăbești să te conformezi.

Din fericire, în ciuda acestei presiuni interioare și exterioare, pe care și cele mai leoaice dintre noi o cunosc, am luat o gură de aer și m-am văzut. Motivația care stă la baza deciziei de a avea un copil marchează relația.

Am dat la o parte foiță cu foiță și am încercat să subliniez potențialul găunos al unora din motivațiile care mă presau:

„A venit vremea. Ceasul biologic sună tic, tac!” Well, dar tot restul sună ocupat. Unele ipoteze par neverosimile la început, în perioada îndrăgostirii, dar copilul nu dispare după primii ani, este un angajament pentru zeci de ani sau chiar o viață. Frustarea tuturor dorințelor date la o parte și pecetea planurilor neîmplinite vă poate marca relația. Vei cere ca el să-ți demonstreze că a meritat sacrificiul, să te facă fericită, să te împlinească, să fie tot ceea ce vrei tu să fie. Subtil, inconștient de cele mai multe. Totuși, o povară mare pentru orice om. Pe de altă parte, poți adopta un copil și la 50 de ani. Ai nevoie de experiența maternității sau doar de rolul de mamă? Într-un final, ai nevoie să fii mamă? Ce îți aduce pe drumul tău?
„Trebuie să faci un copil, să sădești un pom, să faci o casă” Mda! Înțelpciunea populară nu se aplică tuturor. Minunea vieții stă în diversitate, nu în uniformitate.
„O femeie nu este completă fără un copil” Contraexemplu: călugărițele! Într-un final, eu. Când am înțeles că nu sunt jumătatea nimănui și nu am nevoie de nimeni să mă întregească.
“Curiozitatea de a-mi vedea moștenirea genetică în miniatură” Viața îți oferă divertisment la fiecare colț. Multe din experiențe nu sunt nici necesare, nici utile, poți la fel de bine să-ți continui drumul fără ele. Pentru „are ochii mei” și „urechile tale” plătești un preț mult prea mare.
“Mândria de a fi creatorul unui copil, unei alte vieți” Mândria are nevoie de public pentru o continuu șir de confirmări și reconfirmări, este un drum fără sfârșit. Până la urmă oricine poate face un copil, dar nu unul ca al tău. Egoul va dori să prezinte acest fruct, să fie văzut, să fie apreciat. Așadar, copilul va fi împopoțonat cu haine, jucării, sarcini de făcut, așa încât să dea cât mai bine în ochii publicului. Posibil, să nu se simtă văzut așa cum este sau să vrea să te vadă mulțumită jucând un rol care nu este al lui.
„Nevoia emoțională de a crea un ego cât mai stabil și mai complex folosind un instrument atât de versatil – copilul” Societatea promovează o individualitate limitativă,  bazată pe ceea ce avem, ce facem, modul în care suntem priviți de alții și rolul nostru în lume. Încercarea de a menține acest tip de identitate nu-i niciodată mulțumitoare, este permanent supusă hazardului și are nevoie să fie continuu hrănită cu noi experiențe.
„Dorința de a avea tot timpul pe cineva lângă mine care să mă iubească” Are potențialul de a limita libertatea copilului, vine la pachet cu nevoia de a te poziționa mereu pe primul loc în viața lui, de a ți se confirma iar și iar sentimentele, de a-l ține cât mai aproape de tine pentru a-ți satisface nevoia.
”Ideea de a avea o familie perfectă care se adună în jurul mesei de Crăciun (evident, ca în reclamele Coca-Cola)” Arată bine în poze. În realitate este o masă zgomotoasă, care presupune multă muncă și are și multe zile posomorâte. Pregătirea se face pentru tot. bine și rău.
„Dorința de a avea un copil cu un anumit bărbat” Ce se întâmplă dacă dispare bărbatul? Dacă te dezamăgește și nu mai vrei să vezi nici urmă din el?
„Dorința de a mă împlini jucând cât mai multe roluri, inclusiv pe cel de mamă”. Este un rol frumos și o experiență interesantă. Întrebarea este dacă are potențialul să te împlinească. Depinde de planul fiecăreia.
„Nu există niciodată momentul potrivit. Sari în apă și înveți pe parcurs să înoți.” Momentul potrivit apare, cel perfect nu. Nu sunt convinsă că cei de la maternitate primesc retururi. Am încercat, am văzut că nu prea mi se potrivește. Mulțumesc pentru experiență!

Am realizat în final că eram victima unei inerții sociale și că primul lucru pe care îl datoram acelui copil ipotetic era să-mi dau seama cu sinceritate dacă îi voi fi mamă. De ce aș fi avut nevoie de un copil în viața mea? De ce ar fi avut nevoie un copil de mine în viața lui? Pentru ce? Pentru ce responsabilitatea unui copil? Nopțile nedormite? Lipsa parțială de a mă mișca liber? Lipsa uneori a confortului? Dacă da, de ce să nu adopt? Care este diferența dintre un copil și altul?

Am căutat răspunsul la familiile din jur și nu l-am găsit, am aflat chiar cu stupoare că multe nici măcar nu-și puseseră întrebarea. Copilul își făcuse loc cu suavitate în viața lor, inima li se deschisese la gândul unui bebeluș gânguritor și îl lăsase să vină fără a contrabalansa decizia emoțională cu o analiză logică. Venise într-o inerție parțială sau totală și în unele cazuri era crescut în aceeași inerție.

Am descoperit că într-o anumită măsură mă găseam în unele dintre aceste afirmații găunoase. Îmi făcea plăcere să știu că cineva o să mă iubească, așa cum mamele sunt iubite; că o să aibă ceva din trăsăturile bărbatului pe care îl iubeam sau dintr-ale mele; că o să fim așa o familie frumoasă și mă simțeam presată de trecerea anilor să aduc cât mai repede pe lume acest copil.

Conștientizând asta m-am întrebat cum pot să mă raportez la acest copilul într-un mod care să-i lase loc să fie el, să se exprime așa cum are de exprimat și să nu fie suprimat în niciun fel de nevoile mele sau de lipsa maturității emoționale. Nu se putea. Nu era momentul, în ciuda vârstei. Copilul nu putea apărea decât în viața unui om echilibrat, care să nu caute să se echilibreze printr-un copil. Trebuia să cresc și apoi să văd dacă motivația de a avea sau nu un copil va mai fi în picioare.

Asta era piatra de încercare. După peripluri prin lume, practică, discuții, studiu și analize periodice a ceea ce îmi doresc sau nu, am ajuns la concluzia că nu am nevoie să fac un copil, că sunt “rotundă” așa cum sunt.

Atunci, de ce?

Cu toate acestea, undeva la nivel emoțional rămânea această dorință în viață. Ceea ce aflasem de la unul dintre profesorii mei este că nevoile emoționale pot fi analizate și înțelese fără a se materializa. Totuși, acest copil rămânea în fundal ca ceva de împlinit.

Mici sau mari suntem actori în viețile noastre. În această piesă, suntem contexte, declanșatori, generatori, creatori sau co-creatori. Așadar, drumul meu este al meu. Al copilului, este cu totul al lui. Nu-l salvez, nu-l creez decât punând la dispoziție o materie primă pe care la rândul meu am primit-o, nu-l moderez decât în mică măsură. Suntem doi și numai cunoscându-ne ne putem sprijin și potența. Mai ales, alegându-ne un „fir roșu”, putem introduce în această în această structură arborescenta a vieții noastre tot ceea ce este necesar pentru a ajunge acolo unde avem de ajuns. Orice instrument, canal, context își are atunci locul potrivit. Copilul, pentru mine, este un context de creștere, un declanșator emoțional și rațional, o permanentă analiză în oglindei a etapei în care mă aflu, un motivator de dezvoltare exponențială.

Ce mi-ar fi adus pe drumul evoluției personale, la liniuță:

  • o mai mare deschidere emoțională prin experiența unei iubiri de o altă calitate față de cea experimentată până atunci;
  • o disciplină care îmi lipsește de cele mai multe ori;
  • renunțarea la nevoile proprii și punerea la dispoziția nevoilor altcuiva;
  • analiza transformării corpului și a raportării mele la schimbare;
  • un proces de maturizare rapidă pentru a-i putea oferi copilului ceea ce are nevoie

… și lista continuă.

Experiența avută de când am luat decizia de a avea un copil a fost mult mai bogată decât anticipasem. A devenit un proces continuu de introspecție, analiză și creștere. Un workshop în care aș putea încorpora toate workshop-urile la care am participat până acum. Toate au fost o pregătire pentru acest moment și acest moment înglobează într-un ritm alert tot ceea ce învăț acum.

PS: Decizia este rezultatul unui proces atent de introspecție. Nu-mi răspund decât mie în nopțile nedormite, când îmi cade părul, intimitatea este un vis frumos, îmi văd prietenii cu bicicleta pe coclauri, retreat-uri și tot așa. Atunci sunt împăcată cu mine. Asta vă doresc și vouă, să luați o decizie în urma unei priviri sincere în interiorul vostru și claritatea de a ști ce vi se potrivește. Este despre fiecare.

 

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Iubire și regret: mame care își doresc să nu fi fost mame | Disciplină de mamă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *