Am plecat pe drumul relațiilor acum ceva ani având impresia că armonia în cuplu înseamnă să nu te cerți, să ajungi într-un punct în care conflictul pur și simplu nu-și mai are locul, însă experiența mi-a revelat că neînțelegerile nu pot fi evitate. Cuplul nu-i format din doua persoane identice, cu aceleași păreri și experiențe, ci din doua individualități distincte, care inevitabil vor avea nepotriviri de opinii.

Dacă astăzi aș putea transmite ceva unui cuplu la început de drum este să învețe să abordeze cu înțelepciune conflictele înainte de a apărea mărul discordiei, când disponibilitatea de a investi în relație inevitabil scade. Le-aș vorbi cu vocea experienței care mi-a arătat că adevărata măiestrie în relație nu stă în evitarea conflictelor, ci în ajustările pe care sunt capabili să le facă cei doi pentru a aranja „tabla de joc”, în așa fel încât amândoi să iasă învingători. Altfel, inevitabil vor apărea acele puncte de inflexiune în care o discuție despre nimic degenerează într-o discuție aprigă, de genul celor binecunoscute despre cine „nu a înlocuit hârtia igienică” sau „a uitat să cumpere pâine” sau  va duce chiar la un blocaj care va necesita un efort considerabil pentru a fi depășit și va eroda relația.

Sună cunoscut?

De ce v-ați certat?

Păi, nu știu. Din ceva ce nici nu-mi amintesc, dar sunt tare supărată.

Am găsit câteva sfaturi utile în Configurați pentru iubire, de Stan Tatkin, pe care le-am trecut prin filtrul experienței mele:

Evitați conflictul, când este posibil

Sun Tzu spunea că un strateg de succes este cel capabil să evite războiul, nu cel care îl câștigă. Ei bine, în relație unele conflicte sunt benefice, dar altele sunt doar consumatoare de nervi și energie. Primul pas este să dezvoltăm un ochi critic pentru discuțiile în care este util să ne angajăm și să le evităm pe cele care nu duc nicăieri. Să ignorăm însă nu este o opțiune, în speranța că mâine nu va mai fi acolo. Credeți-mă, nu numai că va fi, dar va fi și mai aprig acolo!

Pentru a face asta avem nevoie de câteva ingrediente minune: bunătatea și prietenia. Când observăm că suntem angajați într-o discuție care nu duce nicăieri, auzim acel bla-bla fără rost, argumente care justifică alte argumente și nu au niciun fond, a venit momentul să punem capăt discuției. Respirăm, facem un pas în spate și fluturăm steagul prieteniei. Noi doi nu suntem dușmani, nu trebuie să câștigăm cu orice preț, suntem parte dintr-un cuplu care se iubește, iar când situația o cere ne vom exercita abilitatea de a fi buni cu celălalt, îi vom zâmbi, mângia și într-un final vom tăcea.

Dacă nu reușiți să evitați, atunci învățați să vă jucați

M-a surprins să citesc că psihologul Tatkin consideră că majoritatea cuplurilor care nu știu „să se lupte bine”, așa cum marchează dânsul, sunt cele care nu obișnuiau să se încaiere în copilărie. Nu m-aș fi gândit, dar văd sensul. Așadar, înainte de toate să ne jucăm de-a smotoceala. Într-un mediu sigur, având câteva reguli pe care le stabilim singuri, dar să scoatem la iveală copiii din noi, cei care au știut mereu să se încaiere și să se privească în clipa următoare cu ochi proaspeți. Maeștrii noștri, copiii, știu să nu lase o încăierare să definească relația lor, într-un final ei nu uită că sunt prieteni și vor să rămână prieteni.

Așa și noi, ne iubim, suntem prieteni, iar fericirea cuplului este mai importantă decât nevoia noastră de a câștiga, iar asta nu este de uitat. Vă întreb și mă întreb ce câștigăm, dacă pierdem ce este mai important pentru noi, pe noi înșine?! În concluzie, în timpul unui conflict esențial este să rămânem doi prieteni care au o diferență de opinii. Asta se reflectă în felul în care ne raportăm la celălalt, în tonul vocii, în disponibilitatea de a oferi iubire, chiar și în timp ce vrem să ne spunem punctul de vedere. În acest joc nu există  o retragere pe o poziție detașată, superioară strategic, ton agresiv,  o miză decisivă. De ce? Pentru că nu există un pierzător și un câștigător. Nu ne certăm să demonstrăm ceva, să-l învingem pe celălalt, discutăm să găsim o soluție convenabilă pentru amândoi. Amândoi vom câștiga și asta o știm foarte bine de la început, este una dintre regulile jocului.

Ceva din ceea ce s-a întâmplat nu este tocmai ceea ce vă doriți, dar voi sunteți bine

Dacă déjà aveți  o experiență în relații, cunoașteți probabil acea epuizare de la finalul unei dispute. Acea golire de energie și de tot, pe care o așezați rapid drept emblema eșecului cuplului. Apar acele voci interioare care spun că „nu ne potrivim”, că „nu suntem bine”, că „asta a fost”, că „ne-am pierdut unul de celălalt”, că „ne certăm prea mult și prea des, iar asta nu poate fi de bine” și într-un final nu mai credem că există vreo soluție. Este normal ca pe fondul epuizării să tragem acest concluzii, dar ele sunt departe de adevăr a doua zi de dimineață după ce ne vom fi încărcat bateriile. Cum ar fi însă dacă n-am lăsa noaptea să se așeze peste aceste idei? Dacă din timpul discuției sau chiar imediat după, ne-am reuni? Da, ne-am certat, dar noi doi suntem bine, suntem numai doi îndrăgostiți care s-au aprins din cauza unui subiect. Nu uităm că ceea ce tocmai s-a întâmplat ne-a tulburat, dar nu a schimbat esența noastră. Ne întoarcem cu căldură la ritualul de noapte bună și de bună dimineața, mesaje care vor comunica că noi suntem încă noi. Nu lăsăm o amintire pe termen scurt să devină una pe termen lung. Nici măcare o noapte nu-i acceptabilă, așa că avem grijă să nu ne culcăm supărați.

Față în față

Orice dispută am avea, cel mai util este să o avem ochi în ochi. Așa putem citi reacțiile partenerului și ne putem repoziționa în concordanță. Lumea digitală ne sprijină să ne exprimăm în voie, dar ne răpește tot ceea ce este spus dincolo de cuvinte, care, în comunicare, pare să se situeze în jurul a 70%. Practic, pierdem mai mult de jumătate din ceea ce are celălalt de comunicat. Dacă n-am face-o, am putea să ne ajustăm dialogul în funcție de ceea ce simțim prin contactul direct cu partenerul. Observăm când îl rănesc cuvintele noastre și îl mângăiem, când este déjà rănit și are nevoie numai să fie ascultat, când este cazul să ne retragem pentru că răpim posibilitatea cuplului de a evolua spre echilibru. Bineînțeles, o condiție pentru aceasta este să ne uităm la celălalt în timpul dialogului, niciunde în altă part, așa cum suntem de multe ori înclinați să facem.

Jill: am nevoie de iubirea ta chiar acum

Carol: nu pot vorbi

Jill: nu poți vorbi? nu-ți cer să vorbești

Carol: ce?

Jill: las-o baltă

Carol: sunt într-o ședință. vorbim mai târziu

Jill: nu pot vorbi mai târziu. ne vedem când ne vedem 😉

Carol: ok, asta mă supără. ce înseamnă ;)?

Jill: nu mai pot vorbi

…exemplul unei discuții purtată prin SMS din Configurați pentru iubire

Dacă nu ați învățat să vă citiți partenerul, a venit momentul să o faceți

O practică genială pe care am încercat-o și extrem de utilă acestui demers este meditația în dialog. Detalii despre aceasta puteți găsi în Meditația interpersonală, Gregory Kramer.  Practica meditației în dialog ne sprijină ca alegând o temă oarecare, fie explorarea unei emoții sau a unui subiect, să-l putem observa în detaliu pe celălalt. Gesturile, mimica feței, schimbarea tonalității, poziția corpului, respirația, toate aceste informații vor fi aur în interacțiunea zilnică.

Încheiați cu claritate

În timpul unui conflict deschidem o paranteză și este util să o închidem în așa fel încât să fie evident pentru amândoi. Ajungem la un acord despre ceea ce am discutat și care sunt pașii următori. Obiectiv, imparțial, expunem concluzia și închidem paranteza.

Când nu-i posibil pe moment, util este să-i oferim sprijinul emoțional celui care a cerut ceva, a verbalizat o nevoie pe care nu suntem capabili astăzi sau vreodată să o îndeplinim. Poate simțim că avem dreptate, că am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere, dar nu putem face mai mult și suntem gata să ne ridicăm demni de la masă. Să nu uităm însă de rezerva de bunătate pe care o avem pentru cazuri de acest gen. Să nu-l părăsim pe celălalt pe drum!

Tot ceea ce rămâne în spațiu, nerezolvat, se va întoarce iar și iar să bântuie cu puteri nebănuite. Discuțiile nu vor mai porni pe un teren curat, ci pe un teren déjà încărcat cu semnificații. Între acea perspectivă și o relație proaspătă stă capacitatea noastră de a-i oferi iubire celuilalt. Indiferent dacă avem dreptate sau nu, important este să știe că-i suntem alături, îl înțelegem și-l iubim.

Cu ce rămâneți

Ideal este să păstrăm amintirile plăcute și să evităm crearea resentimentelor. Îți amintești când mi-ai zis …sau și tu mereu faci așa…arătatul cu degetul din trecut nu este parte din discuție. Dar și aici, ca în toate celălalte aspecte, responsabilitatea este a amândurora. Pe de o parte, încercăm să evităm să aducem în discuție ceea ce ne-a rănit, dar dacă celălalt o face, util este să vedem de ce nu s-a închis acea paranteză a disputei. Să ne reamintim că amintirea care-l bântuie pe celălalt, bântuie cuplul, iar la începutul relației ne-am asumat un drum împreună, un drum pe care cuplul este mai important decât alte persoane, îndatoriri, vicii, hobby-uri sau plăceri. Poate este timpul să ne întoarcem la bază pentru a curăța această mizerie rămasă sub preș, pentru a nu-i testa forța pe care timpul i-o va conferi.

Am citit undeva că reușita unui cuplu ține și de capacitatea partenerilor de a investi în relație. Dacă facem o paralelă cu orice alt domeniu al vieții noastre, este evident. Avem nevoie să ne antrenăm în arta relației, dacă ne dorim să ne ținem de mână peste 50 de ani și să nu așteptăm providența să ne ofere fericirea pe tavă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *